Maria Constantin a dezvăluit cum a cucerit-o Marcel Toader şi cum a convins-o să-i devină soţie. Cântăreaţa a spus că niciuna dintre femeile care i-au trecut prin viaţă fostului sportiv nu au văzut asta la el.
Invitată în platoul emisiunii „Star Matinal”, Maria Constantin a vorbit despre frumoasa poveste de dragoste pe care o trăieşte cu Marcel Toader de aproape doi ani. Cântăreaţa a spus că niciuna dintre femeile care i-au trecut până acum prin viaţă fostului sportiv nu au ştiut să-l înţeleagă şi să vadă ce om minunat este acesta.
„M-a cucerit cu simplitatea lui, cu sufletul lui bun. Este un om minunat şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că l-am întâlnit şi că trăim această frumoasă poveste de dragoste. Nu-l voi ţine sub papuc. Mi-am dat seama că avem poveşti de viaţă asemănătoare. Am divorţat în acelaşi timp, deşi nu ne cunoşteam, avem aceeaşi ani de căsnicie. După ce m-am mutat eu la Bucureşti, am început să ieşim şi mi-am dat seama că putem comunica. El a avut 5 căsnicii. Nu mi-a fost teamă, pentru că l-am văzut aşa cum este el şi am văzut că este cel mai minunat. Această căsnicie va dura până la adânci bătrâneţi. nu este o persoană dificilă. O femeie face cam totul într-o căsnicie şi, probabil, celelalte femei din viaţa lui nu au ştiut să-l înţeleagă. Noi avem aproape doi ani de relaţie şi nu ne-am certat niciodată. toate chestiile astea m-au făcut pe mine să mă liniştesc. Pregătirile merg bine. Invitaţiile vor fi gata miercuri şi vom începe să le împărţim. Majoritatea femeilor după ce se căsătoresc ajung să se neglijeze, dar asta nu se va întâmpla cu mine pentru că eu am viaţa asta de artist, care implică să fiu mereu pusă la punct. Am avut tât de multe emoţii până acum, dar nu au de ce să mă cuprindă pentru că toate sunt puse la punct”, a declarat Maria Constantin la „Star Matinal”, de la Antena Stars.
Întrebată dacă la nunta cu Marcel Toader va participa şi băieţelul ei, artista a răspuns: „Nu cred că băieţelul meu va fi prezent la nuntă, pentru că el va trece în clasa zero şi va fi foarte dificil să-l iau. Mi-ar fi plăcut să-l iau, dar momentan este micuţ şi nu ar înţelege el. Vorbim la telefon, îmi spune că mă iubeşte şi asta e cel mai important. este cel mai dulce copil şi cel mai inteligent”.
Sursa: spynews.ro