MARI CANTITATI DE MATERIAL INTERSTELAR AU FOST DESCOPERITE CU AJUTORUL TELESCOPULUI ALMA

by Cristian Dobre

Unele dintre secretele celei mai luminoase galaxii cunoscute până în prezent, aflată în procesul turbulent de naștere a unui quasar, au fost observate cu ajutorul telescopului ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array) amplasat în deșertul Atacama din Chile, anunță un comunicat difuzat vineri de Observatorul Austral European (ESO).

Quasarii sunt nuclee galactice îndepărtate, având în centrul lor găuri negre supermasive care emit jeturi puternice de particule și radiații.

Colectivul de oameni de știință condus de Tanio Díaz-Santos, de la universitatea Diego Portales din Santiago de Chile, a studiat quasarul W2246-0526, pe cale să expulzeze totalitatea cantității sale de gaze interstelare. A fost pentru prima dată când, cu ajutorul calităților deosebite ale telescopului ALMA, s-a putut observa interiorul acestui quasar și mișcarea atomilor de carbon ionizați între stelele din galaxie.

‘S-au depistat mari cantități de material interstelar în condiții extrem de turbulente și dinamice, care se deplasează prin galaxie cu o viteză circa de două milioane de kilometri pe oră’, a explicat astronomul chilian.

În opinia cercetătorilor, acest comportament turbulent ar putea fi legat de strălucirea extremă a galaxiei, cu o luminozitate echivalentă cu aceea a aproximativ 350 de trilioane de Sori.

Această luminozitate este alimentată de un disc de gaz supraîncălzit prin mișcarea în spirală către gaura neagră din nucleul galaxiei. Potrivit ESO, energia luminoasă a acestui disc nu este eliberată direct, ci este mai întâi absorbită de un strat dens de praf, care, la rândul lui, emite energia sub formă de raze infraroșii. În acest fel, regiunea din jurul găurii negre este de cel puțin o sută de ori mai strălucitoare decât restul, eliberând o energie intensă și localizată, care exercită o presiune enormă în toată galaxia.

‘Presupunem că această galaxie se găsește într-o etapă de schimbare din cauza cantității enorme de energie infraroșie’, a afirmat unul dintre autorii studiului, Peter Eisenhardt, de la Laboratorul NASA de Propulsie cu Jet din Pasadena, statul California.

‘ALMA ne-a arătat acum că turbulența din furnalul acestei galaxii face vasul să dea pe dinafară’, a explicat Roberto Assef, de la Universitatea Diego Portales, conducătorul observațiilor cu telescopul ALMA.

Dacă turbulențele vor continua, este posibil ca intensa radiație infraroșie să împrăștie tot gazul interstelar din W2246, care se poate maturiza și transforma într-in quasar obișnuit, estimează cercetătorii.

ESO este principala organizație interguvernamentală de astronomie din Europa și este cel mai productiv observator astronomic din lume. Susținut de 15 state și având sediul central în Germania, ESO gestionează trei observatoare astronomice de clasă internațională în Chile: La Silla, Paranal și Chajnantor.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate