MARELE SCRIITOR IOAN SLAVICI A FOST COMEMORAT LA SIRIA

by Cosmin Mihuta

Inaltpreasfintitul Parinte, Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean Arad, Lizica Mihut, presedinte  al Consiliului Academic al Universitatii Aurel Vlaicu, Ana Maria Dragos, director al Centrului Cultural Judetean Arad, consilierii judeteni Dorina Chambre si Garofita Popa, au fost printre personalitatiile care duminica, 5 octombrie, au participat la evenimentele dedicate comemorarii marelui scriitor, Ioan Slavici, organizate de primaria Comunei Siria.
Valentin Bot, edilul comunei, alaturi de  reprezentanti de marca ai culturii aradene si-au dorit organizarea unor evenimente de amploare cu ocazia comemorarii a 90 de ani de la moartea marelui scriitor, evenimente care sa certifice valoarea culturala a judetului nostru, dar mai ales a comunei Siria.
Dupa slujba oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte, Dr. Timotei Sevicu, Arhiepiscop al Aradului, a avut loc dezvelirea bustului  lui Sigismund Borlea. Bustul este amplasat in Parcul Central, in jurul Castelului Bohus. La fel de important a fost si momentul inaugurarii Teatrului de Vara „Ioan Slavici”, situat chiar la „poalele” Muzeului Slavici dar si sfințirea monumentului în cadrul caruia este depus pamant de la mormantul lui Ioan Slavici, de la Panciu, eveniment la care a participat si primarul orasului Panciu, Iulian Nica. „Dorim ca Siria sa se ridice, si din punct de vedere cultural, la un nivel maxim, toate acestea cu sprijinul  Consiliului Local, Muzeului Memorial Ioan Slavici, Consiliului Judetean Arad. Ma bucur ca am reusit sa finalizam tot ce mi-am propus pentru a aduce un omagiu marelui scriitor si invit toti aradenii sa vina la Siria pentru a vizita muzeul si monumentul in care se afla pamantul adus din Cimitrul de la Panciu unde este inmormantat scriitorul sirian”, a declarat primarul comunei Siria, Valentin Bot.
In acea atmosfera comemorativa, invitatii care au luat parte la acest eveniment cultural, au dezbatut diverse subiecte cu privire la viata scriitorului, la opera sa, in care descoperim lumea satului transilvanean, cu specificul si frumusetea acelei perioade. „Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre. Evenimentele exceptionale organizate astazi precum si prezenta unor personalitati marcante ale judetului nostru, la Siria, nu fac decat sa confirme inca o data acest lucru„, a declarat Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean Arad.
Aceste evenimente culturale, comunitatea locala le-a organizat cu sprijinul  Muzeului „Ioan Slavici”, Muzeului Judetean Arad, Consiliului Judetean si Centrul Cultural Judetean Arad.

Facebook Comments