Veşti proaste pentru cei care vor călători în Marea Britanie după 2019. Negociatorul-şef al Londrei pentru Brexit a declarat, astăzi, că Londra îşi rezervă dreptul de a introduce vize pentru cetăţenii din România, Bulgaria şi Polonia, peste doi ani.
Oficialul britanic a spus că, din moment ce Marea Britanie nu va mai face parte din Uniunea Europeană, îşi poate rezerva dreptul de a face schimbări în politica de migraţie.
El a subliniat că nu va fi oprit total accesul muncitorilor din România, Bulgaria şi Polonia în Regatul Unit, dar că este posibil să existe unele schimbări.
Până acum, oficialii britanici au dat asigurări că situaţia românilor din Marea Britanie nu se va schimba după Brexit, însă nu s-a vorbit şi despre vize.
David Davis, negociator-şef pentru Brexit: Vom avea libertatea (n.r. – să introducem vize), nu vom mai fi membri ai Uniunii Europene, vom avea libertatea să schimbăm politica noastră de migraţie, aşa cum considerăm potrivit. Aşa cum am mai spus, acest fapt nu înseamnă că persoanele din ţările UE nu vor mai putea să vină în Marea Britanie, să lucreze în Marea Britanie, dar vom avea această libertate.
Sursa: digi24.ro
Facebook Comments