Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza cere ca părintele Arsenie Boca să fie trecut cât mai repede în rândul sfinţilor. O comisie specială urmează să analizeze viaţa preotului supranumit Sfântul Ardealului.
Tot acest proces a pornit după ce un bărbat a obţinut drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii “Boca părintele şi Arsenie” şi cere ca toţi comercianţii care vând obiecte cu preotul să ia licenţă de la el şi să-i dea o parte din profit.
Demersul mitropolitului vine după ce o companie engleză a înregistrat la Oficiul European de Proprietate Intelectuală marca “Boca părintele şi Arsenie” şi i-a oferit drepturile de folosire unui tânăr din Arad.
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Română:“Tulburat de oameni care nu au nicio legătură cu biserica, cu moştenirea spirituală a părintelui, Mitropolitul Ardealului a pus într-un mod accentuat problema intensificării procesului de canonizare a părintelui Arsenie Boca. Asta nu înseamnă că se va trece mai repede sau mai puţin riguros.”
Prin canonizarea părintelului Arsenie Boca, Biserica încearcă să stingă acest conflict pornit prin înregistrarea mărcii cu numele şi fotografia sa.
“Numele se va schimba din „Părintele Arsenie Boca” în cel de „Sfântul Arsenie”. În locul fotografiei cu chipul Părintelui, atât de multiplicată de doritorii de câștig necinstit, va fi zugrăvită și aprobată de către Sfântul Sinod icoana sa de sfânt, cu chipul transfigurat prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Astfel, va dispărea și obiectul acestei nefirești uneltiri!” a declarat Mitropolitul Ardelului, IPS Laurenţiu Streza.
Daniel Gheorghe, deținătorul mărcii“Boca părintele şi Arsenie”: “Ne aşteptam la aşa ceva. Pe noi nu ne deranjează, noi avem dreptul pe toate pozele cu el.”
Pe de altă parte, procesul de canonizare nu este simplu. Mai întâi o comisie specială, formată din teologi şi istorici va analiza viaţa şi faptele lui părintelui Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului.
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Română: “Sunt analizate faptele care i se atribuie, inclusiv unele minunate, dar care trebuie dovedite. Se merge pe firul istoric în contextul în care au fost ele făcute, mărturii ale unor oameni care mai trăiesc şi care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca. Se aduna informaţii cât mai numeroase, care să probeze ortodoxia curată atât a gândirii cât şi a vieţii părintelui.”
Ulterior, toate aceste informaţii vor fi dezvăluite la Sinodul Mitropolitan de la Sibiu, care le va analiza. Apoi, discuţiile finale se vor muta la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, care va decide dacă părintele Arsenie Boca va deveni sfânt.
Credincios: “E bine că îl facem sfânt, pe mine chiar m-a ajutat Arsenie Boca, e şi un plus de imagine pentru biserică.”
Credincios: “M-am rugat să mă ajute cu sănătatea şi chiar m-a ajutat.”
Dacă va fi canonizat, doar Biserica Ortodoxă Română va putea vinde icoane cu Arsenie Boca.
Sursa: stirileprotv.ro