Maraton teatral arădean, la Timișoara

by Andreea Radu

Atunci când sunt spectacole care îți fac cu ochiul din… vecini, nu poți decât să te bucuri atunci când ai ocazia să le vezi… acasă. Finalul de săptămână care tocmai se apropie înseamnă pentru iubitorii de teatru din Timișoara întâlnirea cu trei dintre spectacolele montate la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad. Vorbim despre trei întâlniri teatrale, menite să provoace publicul la experiențe de ținut minte.  Trei întâlniri teatrale care au loc în cadrul Festivalului artelor DOM100.

Maratonul arădean debutează la Halele Timco, vineri, 23 noiembrie, de la ora 19.00, atunci când publicul are parte de un spectacol construit de regizorul Cristian Ban pe baza poveștilor de viață ale părinților actorilor din distribuție.  Este vorba despre “Ai mei erau super!”, spectacol în care spun istorii despre părinții lor, actorii: Robert Pavicsits, Alina Vasiljević, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău și Ștefan Statnic.

Ideea i-a venit regizorului Cristian Ban de la numele unui blog unde oamenii trimiteau fotografii făcute de-a lungul anilor cu părinţii lor, atunci cand aceştia erau foarte tineri. Spectacolul are la bază poveştile părinţilor actorilor, aşa cum au fost reţinute ele şi cum s-au transformat în memoria martorilor întâmplărilor.” – spun creatorii spectacolului

“Ați furat vreodată?” “Ce avere aveți?”  sau “Sunteți fericiti?” Sunt întrebări pe care  Carmen Vlaga Bogdan, Iulia Dinu, Robert Pavicsits și Andrei Elek, cei patru actori din distribuția spectacolului “Să ne cunoaștem mai bine”,  vi le lansează într-un demers teatral inedit. Un sondaj de opinie live în care sunteți provocați să scoateți la iveală, evident sub protecția anonimatului, cele mai ascunse…adevăruri ale voastre. Proiectul teatral, semnat tot de Cristian Ban ajunge în fața publicului sâmbătă, 24 noiembrie, tot de la 7 seara, la Halele Timco.

Ultimul spectacol din cadrul weekendului teatral arădean, la Timișoara este o producție semnată de regizorul Ștefan Iordănescu. Este vorba despre “Flori de mină” de Székely Csaba, o montare care îi are în distribuție pe Ionel Bulbuc, Roxana Sabău, Ovidiu Ghiniță, Adriana Ghiniță și Florin Covalciuc. Reprezentația de la Timișoara este programată duminică, 25 noiembrie de la ora 17.00, tot în Halele Timco.

 

Facebook Comments