România a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, în vârstă de 29 de ani. Mai precis, Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, mandatul pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, într-un caz în care a fost condamnat în anul 2018 la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
„În cursul acestei zile, 21 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 3 București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat, de către aceasta, în anul 2018, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, Poliția Română a notificat omologii italieni pentru executarea mandatului european de arestare, astfel încât persoana să rămână sub controlul autorităților”, a transmis Poliția Română, conform G4Media.
Emiterea acestui mandat european de arestare vine după ce în dosarul legat de accidentul auto din 2019, în urma căruia un bărbat a murit, magistrații ÎCCJ au admis recursul în casație făcut de Mario Iorgulescu și au trimis dosarul la rejudecare.
Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia. Părinţii săi au reușit să-l scoată din ţară, cu un avion privat, imediat după producerea accidentului.
Mandat european de arestare, pentru Mario Iorgulescu
Facebook Comments