Manchester City va juca a doua sa finală în Liga Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 4-0 (2-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a semifinalelor. City şi-a reconfirmat forţa pe teren propriu, dovedită anterior cu RB Leipzig (7-0) şi Bayern (3-0) în fazele eliminatorii ale competiţiei, după 1-1 în meciul tur, de pe ”Santiago Bernabeu”. Bernardo Silva (23, 37), Eder Militao (autogol, 76) şi Julian Alvarez (90+1) au înscris în victoria echipei antrenate de Pep Guardiola, care va juca a doua sa finală de Champions League, urmând să o înfrunte pe Inter Milano. City şi-a luat astfel revanşa în faţa Realului, care o învingea în semifinalele ediţiei trecute, cu 6-5 la general.
Specialista competiției nu a avut nicio șansă pe Etihad Stadium
Manchester City va juca a doua sa finală în Champions League, pe 10 iunie, la Istanbul, contra italienilor de la Inter Milano, după ce în 2021 era învinsă în ultimul act de Chelsea, cu 1-0, la Porto. Echipa antrenată de Guardiola este aproape de realizarea unei triple istorice în acest sezon, având nevoie de o singură victorie pentru a câştiga un nou titlu în Premier League, fiind calificată în finala Cupei Angliei (cu Manchester United) şi în finala Ligii Campionilor. Guardiola a câştigat ultima dată Liga Campionilor în 2011, pe când o pregătea pe FC Barcelona. (agerpres)