Hram la Prislop. Despre Mănăstirea Prislop, locul unde odihnește Părintele Arsenie Boca, s-a scris mult… și s-au scris multe. Astăzi, în ziua sărbătoririi Sfântului Evanghelist Ioan, când Prislopul este în haină de sărbătoare, nu vom sublinia nici numărul pelerinilor, nici frânturi de viață și învățături ale Părintelui Arsenie, nici chiar relatări de minuni, ci vom încerca să vedem acest loc, atât de mediatizat, prin ochii unei foste eleve a Seminarului Teologic care funcționează în această mănăstire din imediata vecinătate a anilor de după Revoluție, încercând astfel a înțelege de ce calea Prislopului este atât de căutată:
“Pe cărări de viață doar de Dumnezeu rânduite, aveam să fac cunoștință acum mai bine de două decenii cu calea ce ducea spre Prislop, la al cărei capăt aveam să descopăr ceea ce avea să devină un colț de Rai al devenirii personale.
Binecuvântată fie acea zi și toate cele ce au urmat cu fiecare descoperire de colț de Prislop. Multă simplitate, liniște și încărcătură spirituală!
Prislopul despre care încerc cu greu a închega acum câteva rânduri este locul de dinaintea pelerinajelor fără sfârșit de acum și care a rămas cumva ”pictat” pe veșnicia sufletului meu. Este ”refugiul” meu pe care mulți dintre cei care abia fac cunoștință cu el îl regăsesc cu greu sau, poate, deloc. Faptic am pășit pe poarta de lemn a Prislopului (singura de atunci) de zeci de ori, iar imaginar de mii de ori, refăcând din amintiri mănăstirea de odată, iar refăcând-o să pot gusta din liniștea ”aceea”…
Mă poate, oare, acuza cineva că exagerez aducând în discuție o ”magie” a locului de neregăsit niciunde altundeva? Și dacă da, aș întreba:
Văzut-ai vreodată cerul înstelat deasupra poieniței unde odihnește Părintele Arsenie?
Gustat-ai oarecând din Potirul cuprinderii fără sfârșit al linștii de acolo?
Auzit-ai în pridvorul serii cântecul izvorului-martor al celor de demult?
Auzit-ai vreodată toaca peste Prislop?
Părtășitu-te-ai vreodată de duhul cântărilor Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Prislop?
Toate acestea și atât de multe altele păstrate ca sfinte odoare în cele mai tainice unghere ale sufletului meu fac ca acum nici să nu simt nevoia unei vizite faptice a acestei căi a Prislopului pe care, probabil, mi-ar fi foarte greu să o regăsesc în multele schimbări intervenite în ultimii ani… Adevărata Cale, însă, o porți cu tine indiferent în ce colț al lumii te-ai afla, odată ce te-ai părtășit de ea.
Rămâne pentru mine, chiar și așa, un loc magic, profund amprentat de toți Oamenii ce mi-a fost rânduit a-i cunoaște acolo: Părintele Daniil Stoenescu (actualul Episcop al românilor din Serbia), Părintele Nicodim, Măicuța Zamfira Constantinescu, Părintele Ilie Moldovan, Părintele Oprea Crăciun, Părintele Sabău, Părintele Simion Todoran, Părintele Vasile Vlad, Părintele Vamvulescu, scriitorul Călin Sămărghițan… iar dacă lor adaug chipuri senine ca cele ale Maicilor Gorgonia, Agripina și Ambrozia pot spune cu tărie că mare trebuie să fi fost rânduiala Lui Dumnezeu de mi-a adus în viața-mi așa daruri.
Astăzi, pe calea Prislopului pășesc mii și zeci de mii de oameni căutându-și propriul izvor de adăpare în poienița la al cărei capăt ai impresia că dacă te înalți un pic mai mult dai mâna cu Dumnezeu. Ce nu înțeleg, poate, mulți, este că Prislopul este o stare. O stare în care nu cauți minuni pentru că ea însăși este cea mai mare minune de care te poți părtăși.
Îmbucurătoare ar fi luarea aminte la fiecare pas făcut pe Calea Prislopului, pentru că doar ascultând și văzând mesajele de dincolo de evidența ei o putem transforma dintr-o simplă cale într-o CĂRARE. Cărarea spre Acasă….”
Posibil ca astăzi, din nou, toate drumurile să ducă la Prislop. Se vor transforma, însă, și în Cărarea spre Acasă prin schimbarea interioară? Pentru că, dacă mergi la Prislop și pleci cum te-ai dus, posibil să nu fi căutat Calea ci doar drumul…
