Naţionala de tineret a României a învins Finlanda, aseară, scor 4-1, în preliminariile CE 2021. Olteanul Valentin Mihăilă a fost omul meciului, cu patru goluri în cont, chiar dacă una din reuşite a fost mai degrabă un autogol.
Arădenii din naționala lui Mirel Rădoi și-au adus aportul cu două pase decisive: Dennis Man la primul gol al craioveanului, iar Adi Petre, la ultimul. Crescut la Atletico Arad, mijlocașul Răzvan Oaidă a fost integralist contra finlandezilor.
Grupa e condusă de România şi Danemarca, ambele cu 9 puncte, dar tricolorii au un meci mai mult disputat. În următoarea partidă, România va juca, marţi, cu Irlanda de Nord.
Facebook Comments