Man, decisiv în derby! Gol de poveste pentru arădean

by Rusu Flavius

Dennis Man a fost omul meciului, aseară, în ultimul derby al anului din Liga 1, FCSB – CSU Craiova 2-0 şi a fost implicat în ambele goluri ale roş-albaştrilor. Fotbalistul arădean în vârstă de 21 de ani a deschis scorul după o fază electrizantă în care l-a depăşit nonşalant pe Stephane Acka şi a finalizat subtil în poarta oltenilor.

„La gol aşa mi-a venit pe moment, mă bucur că am reuşit să marchez, mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige trei puncte importante, e mai puţin important ce am făcut eu. 

O victorie muncită, o primă repriză foarte bună, în a doua ne-am relaxat puţin, dar per total echipa a jucat foarte bine şi ne bucurăm că am terminat anul cu o victorie.

Am luat fiecare meci în parte, am dat totul, am trecut printr-o perioadă rea, ne-am revenit pe parcurs şi am reuşit să legăm victoriile, a fost reacţia lui Dennis Man după meci.

Dennis Man a ajuns la 4 goluri înscrise pentru FCSB în acest sezon, dar ultimele 3 au fost date în luna decembrie. Cu un joc mai puţin disputat, echipa lui Becali a urcat pe locul 3 în Liga 1 şi e la un punct de Astra şi patru de liderul CFR.

 

Facebook Comments