Mie mi-a fost ” mamă „ din 2003 încoace, altora mult mai de mult. A fost stăpâna secretariatului de la ” Neuman ” de când se știe.
Nu a fost dimineață în care să nu o vizitez pe ea mai întâi, evitând de multe ori cancelaria, mai nou ” sala profesorală”.De fiecare dată primul lucru pe care-l făcea era să deschidă calculatorul ( după ce a acesta a fost înființat) sau, mai cu ani în urmă, telefonul. Își scălda ochii, în primele clipe de la sosire, cu imaginile nepoțeilor, sau schimba cîteva fraze cu fata sau băiatul ei. Apoi se apuca de lucru, necontenit până la finalul programului.
Cu toate că era mereu cu ochii-n hârtii, nu-i scăpa nimic din ceea ce întâmpla în școală. Cunoștea secretele tuturor, fie ei dascăli, femei de serviciu, portari, însă le păstra cu discreție. Le cunoștea pentru că, mai toată lumea mergea la ea în secretariat și i se confesa.Pentru că așa simțea fiecare.
În puținele momente de relaxare, se uita în oglinda enormă din spatele ei.
-Așa-i că am mai slăbit Nelu? Îmi spunea Nelu când avea chef de complimente. Dacă îmi spunea Hamza, știam că urmează o problemă serioasă ….și au fost câteva, în cei 11 ani de când o ” vizitam ” pe mama Neli.
-Cum să nu slăbești ? îi răspundeam..în fiecare zi ai numai mere în dreapta biroului ( prefăcându-mă că nu am observat că acele mere stăteau cu zilele fără să fie consumate).
-Ești nebun …îmi arunca Neli cele două cuvinte dând de înțeles că răspunsul meu a fost ironic.
-Hai fă-mi un masaj...era continuarea ideii că eram pe bune unul cu altul…și își întoarcea fotoliul cu spatele spre mine oferindu-mi umerii pentru a-i calma începutul de spondiloză pe care îl avea
O tachinam cel mai mult în perioada premergătoare întocmirii listelor cu salarii. O întrebam zilnic, ba chiar de mai multe ori într-o zi, despre situația mea privind remunerațiile.
Nu aș fi vrut să fiu în locul ei atunci când urma calcularea salariilor, iar ” sadismul ” meu, de multe ori intenționat o scotea din pepeni. Supărarea nu ținea mult, miracolul masajului meu ,ce îl propuneam imediat, înlătura orice intenție de a ei de a mă strânge de gât de nervi.
După masaj aveam automat toate datele mele de salariu și plata cu ora.
Au crescut împreună cu soțul ei Viorel doi copii, dar aceștia sunt acum pe locul al doilea. Nepoțeii dăruiți de cei doi sunt ” diamantele” lui Bicu și Bica.
Când îi ceri lui Mama Neli să povestească de nepoțeii săi, pot sta salariile și alte documente ale secretariatului minute în șir răsfirate pe biroul ei, pentru că ea se ” transferă ” în altă lume și drogată de dragostea pentru aceștia, începe să turuie neîncetat de ”minunățiile” lui Bica.

Vestea însoțită de invitație au venit ca un trăsnet ( cel puțin pentru mine) în ultimele zile ale trimestrului.
– Nelu…îmi zice ea cu un glas ciudat în care se simțea un amestec de politețe, tristețe și totodată și bucurie…spune-mi dacă vii pe 28 decembrie la hotel Aradul !
– Ce să fac eu acolo? , întreb eu cu o mutră tâmpă
– Să sărbătorim, continuă Mama Neli. IES LA PENSIE!
Crezând că îmi face vreo farsă, intru în sala profesorală și întreb în gura mare:
– Neli are chef de glume? Zice că se pensionează.
– Tu numa’ acuma știi? Vine întrebarea ca un răspuns din partea grupului.
Sincer nu am știut și nici prin gând nu-mi trecea . Marinela Bociort, Mama Neli, Bica, era pentru mine țintuită pe acel scaun al secretariatului de la ” Francisc Neuman”.
După 41 de ani petrecuți printre hârțoagele școlii, după 41 de ani în care a auzit spovedaniile celor câtorva sute de cadre didactice și nedidactice, după 41 de ani în care a împăcat , a apărat, a certat , a iertat , a rezistat bârfelor , Bica se alătură definitiv nepoților ei dragi.
Îți urăm pensie lungă, liniștită și să ajungi să -ți poată spune alte generații: Stră-Bica Neli.
Anul Nou Fericit Neli!