MAINE INCEP PRIMELE MECIURI DE PE TABLOUL PRINCIPAL, LA ITF ARAD

by webeditor

În această după-masă a avut loc tragerea la sorţi a tabloului principal din cadrul turneului ITF ce are loc în această săptămână la Arad. Directorul turneului, Anela Freer, a fost asistată de către supervizorul ITF, Vesselina Doneva şi de către două jucătoare din România, Elena Gabriela Ruse şi arădeanca Rebeca Mitrea, tragerea având loc la hotelul Coandi.

Cele două tenismene au completat tabloul principal de simplu, conturându-se primele dueluri serioase ale primului tur, Elena Gabriela Ruse va juca contra Gabrielei Duca iar un alt duel românesc va fi cel dintre Cristina Adamescu (favorita 7) şi Camelia Hristea. Favorita numărul unu din acest an este slovena Tamara Zidansek, 17 ani, locul 494 WTA, şi o va avea ca adversară în primul tur pe Nadyia Kolb, din Ucraina.

Mâine, la baza Activ, vor începe primele meciuri în jurul orei 10, meciuri de calificare urmând ca de la ora 13 să avem un prim meci de pe tabloul principal, Ioana Bogdan o va întâlni pe Miriana Tona din Italia.

Turneul ITF de la Arad este dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari iar câştigătoarea va primi 12 puncte WTA.

Facebook Comments