Maia Sandu a discutat cu Charles Michel despre situaţia de securitate din Moldova

by Florian Popa

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat, duminică, la telefon cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre situaţia de securitate din republică şi despre reuniunea Comunităţii Politice Europene care va avea loc la 1 iunie 2023, în Republica Moldova, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău, citând serviciul de presă al instituţiei prezidenţiale de la Chişinău, conform agerpres.ro.
Cei doi oficiali au discutat de asemenea despre agenda de integrare europeană a Republicii Moldova şi despre reformele desfăşurate până acum.
Cu această ocazie, preşedinta Maia Sandu a mulţumit pentru sprijinul oferit de către partenerii europeni în procesul de aderare europeană al Republicii Moldova, precum şi în cel de gestionare a crizelor cu care se confruntă republica.
Din cauza apropierii sale geografice de Ucraina, Republica Moldova a fost puternic afectată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Începând din 2014, relaţiile dintre Bruxelles şi Chişinău se bazează pe Acordul de asociere UE-Republica Moldova, inclusiv pe zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, care pune bazele unei asocieri politice şi integrări economice mai puternice între UE şi Republica Moldova.
Relaţiile UE-Republica Moldova au intrat într-o nouă etapă strategică după ce Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a ţării şi i-a acordat statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană la 23 iunie 2022.
Asistenţa şi sprijinul acordat de UE pentru reformele democratice le-au adus beneficii concrete cetăţenilor moldoveni de-a lungul anilor, cum ar fi creşterea schimburilor comerciale şi călătoriile fără vize în spaţiul Schengen din 2014.

Facebook Comments