MAI O ZI DE CANTONAMENT PENTRU GABI BIRO

by Sida Voicu

20141017_100941”N-am fost niciodată internat în spital și nici în cantonamente nu prea îmi plăcea”, spune fostul fundaș dreapta al Bătrînei Doamne, negociind cu el titlul acestu articol.
”Dar acum nu am ce face…Într-o zi stând pe scaun acasă am simțit dintr-odată că mi se răceșete brațul stâng și de la cot în jos a început să mă doară destul de tare. Cum n-am mai fost niciodată în vreun spital nici nu am știut cui să mă adresez. Cu chiu cu vai m-au lămurit ai mei să vin la medic și aici am dat peste domnul doctor Mircea Alexa. Am avut mare noroc, medicul primar chirurug cu specialitatea chiurgie vasculară, Mircea Alexa , este un om deosebit. Nu pot eu să evaluez capacitatea dânsului privind specialitatea, dar ca om este execepțional. Știe să vorbească cu oamenii… să-i liniștească . Vă dați seama ce speriat am fost eu , care nu am avut de a face cu medicii niciodată…”, a continuat Gabi fără ca eu să pot scoate vreo vorbă până atunci.
Când să-l mai întreb și eu ceva, îl ia doctorul Zeno Moldovan la povești. Jumătate de oră fără întrerupere , amândoi au făcut o retrospectivă în timp a istoriei UTA-ei și un ”inventar ” al celor care au mai rămas în viață.
Eu mă retrag discret , lăsându-i să pălăvragească și merg să-l caut pe Mircea Alexa . Nu am avut nicio șansă, a plecat deja din spital așa că mă întorc în salonul 217 și mă pun pe scaunul lui Gabi și ascult. El nu vrea să ia loc, n-are stare.
”Cred că mă mai țin o zi aici”…îmi aruncă cuvintele . 20141017_100932
” Va mai trebui să vii la controale de câteva ori, cu așa ceva nu e de jucat”, îl avertizează doctorul Moldoval, un utist până în măduva oaselor.
Lui Gabi Biro îi e ciudă că nu poate să-mi arate bucățile de cheag, de sânge închegat, scoase prin operație și făcute ” cadou” de către dr. Alexa. Le-a dus soția lui acasă , așa că nu le pot poza.
Cheagurile de la brațul stâng au fost descoperite miercuri la un RMN făcut la Policlinica din Timișoara.
” Are noroc că nu fumează și nu bea”…îmi șoptește Zeno Moldovan , ” în general la sportivi, inima devine mai mare și cu pereții mai groși, iar spre bătrânețe crează probleme de acest fel”, îmi spune tot în șoaptă Zeno.
Ne luăm rămas bun de la Gabi și după multe rugăminți , acesta ia loc pe patul lui cu toate că suntem siguri că după ce ieșim , iar se va ridica și se va plimba fără stare pe la paturile celorlalți.
”Știi care e marea grijă a mea?” …îmi spune el la despărțire.
Că nu pot face cărțile ca lumea și Ghiță Albu mă va bate la cruce”…

Ioan Hamza20141017_103147

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate