Consilierii județeni au votat ajustarea devizului general pentru finalizarea noului Spital de Psihiatrie din Căpâlnaș. Creșterea devizului este cauzată de mărirea prețurilor la materialele de construcții, dar și în ceea ce privește forța de muncă. Această creștere s-a realizat conform indicelui de ajustare statistică, devizul inițial fiind aprobat raportat la prețurile înregistrate în 2019.
„Am crescut devizul general pentru Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaș. privind tronsoanele de drum Arad-Șiria-Pâncota și Buteni-Pâncota. În condițiile în care au crescut, pe rând, atât salariul minim, cât și materialele de construcție sau prețul la combustibil, e normal să ajustăm și valoarea lucrării. Consiliul Județean și-a asumat lucrări de anvergură, la care să nu facem rabat la calitate. Menținând devizul raportat la costurile din 2019, data ultimei ajustări, am fi avut o problemă în ceea ce privește calitatea lucrării sau dotările necesare bunei funcționări a noului spital”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Conform hotărârii puse în dezbatere în ședința de mâine, valoarea totală a investiției este de 25.562.237,62 lei, din care valoarea finanțată prin PNDL, cheltuieli eligibile 24.317.668,24 lei și valoarea alocată de la bugetul Judetului Arad, cheltuieli neeligibile 1.244.569,38 lei, cu TVA. Proiectul noului spital este derulat din fonduri guvernamentale, prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală), cu cofinanțare din partea Consiliului Județean Arad.