Maestrul Dorin Frandeș: „Două războaie mondiale și comunismul, mult mai grave decât o pandemie, nu au reușit să distrugă comunitatea culturală a acestui oraș“

by Adrian Pavel

Maestrul Dorin Frandeș, fost director al Filarmonicii de Stat Arad timp de 17 ani, se alătură campaniei inițiate de către melomanii și oamenii de cultură din întreaga țară și nu numai de a sprijini artiștii arădeni. După cum se știe, primarul Călin Bibarț și-a manifestat public, în repetate rânduri, intenția de a scăpa de artiștii filarmonicii arădene și să îi lase pe drumuri.

Reacțiile nu au întârziat să apară, în doar câteva zile sute de oameni de cultură din întreaga țară și artiști din întreaga Europă manifestându-și solidaritatea cu prestigioșii artiști arădeni.

Solutia corecta ar fi sa construiesti nu sa distrugi. Nici macar o familie, cu atât mai mult 40 (doar la Filarmonică). Una dintre soluțiile corecte ar fi constituirea de locuri de muncă. Locul distrugerii strădaniilor timp de cel putin 130 de ani a unei comunități care a trecut prin cele două războaie mondiale și prin comunism (oricare dintre ele mult mai grave decât actuala criză denumită pandemie).

Pentru înființarea Filarmonicii s-au constituit „unități specializate de pregătire a cadrelor” (le-am redenumit astfel pentru ca să priceapă și cei care cunosc doar astfel de termeni). Așa s-a ajuns ca Aradul să fie al ȘASELEA oraș din EUROPA care a avut învățământ muzical organizat (1833).

Până și comuniștii au dezvoltat baza de pregătire și selecție a celor care profesează în domeniul muzical, înființând și susținând Liceul de Muzică. De foarte puțin timp i s-a adăugat sistemului de pregătire a muzicienilor profesioniști și treapta lipsă, învățământul superior.

Oare de ce toate acestea? Oare de ce s-a construit în Palatul Cultural al Aradului una dintre cele mai bune săli de concerte cu acustică naturală special pentru concerte? Oare de ce s-au cheltuit o grămadă de bani pentru recenta ei resturare? Oare de ce consilierii din CLM-ul precedent au votat cheltuirea unei sume considerabile pentru proiectarea și achiziționarea unei orgi de concert?

La ora actuală, municipiul nostru se poate mândri cu faptul că are una dintre cele mai complet dotate instituții profesionale de muzică. Cei care vor hotărî vidarea acesteia de instrumentiști și coriști ar trebui să chibzuiască ceva mai mult.

Dacă temporal bugetul trece printr-un moment mai greu asta nu trebuie să se răsfrângă atât de dramatic asupra muzicii. Un instrumentist apare CA DEBUTANT după 12 ani de studiu la instrument. Experiența de a cânta într-un ansamblu, orchestră sau formație camerală, ori cor se dobândește după aceea și iarăși vor trece câțiva ani…..

Dacă se va merge pe desființarea actualelor ansambluri ale Filarmonicii în ideea că atunci când vor fi bani se vor reînființa, atrag atenția că un astfel de gest nu este echivalentul înființării sau desființării unui PFA sau ONG….…, spune Dorin Frandeș.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate