Indonezia a decis ca, începând cu luna octombrie 2015, cetățenii români să nu mai aibă nevoie de viză de scurtă ședere pentru a călători în scop turistic în Indonezia.
Anunțul a fost făcut joi de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Indonezia, Retno L.P. Marsudi, în cadrul unei întrevederi cu omologul român, Bogdan Aurescu, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.
Potrivit unui comunicat al MAE remis, vineri, AGERPRES, cei doi miniștri au semnat și Acordul pentru scutire de vize pentru posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu.
Totodată, demnitarii au abordat teme privind cooperarea bilaterală, având ca principal obiectiv dinamizarea contactelor politice și a cooperării economice dintre cele două state.
„De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu și omologul indonezian au discutat despre colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale și au avut un schimb de opinii pe subiecte de interes de pe agenda regională și internațională”, precizează sursa citată.
În același context, șeful diplomației române a salutat aniversarea a 70 de ani de la declararea independenței Republicii Indonezia, împlinirea a 65 de ani de la recunoașterea independenței Indoneziei de către România și a 55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale la nivel de ambasadă. (agerpres.ro)