Madagascar este prima ţară din lume afectată de foamete în urma schimbărilor climatice, avertizează ONU. În urmă cu mai bine de o lună, organizația a emis o alertă în această privinţă şi anunţa că peste 1 milion de oameni pot fi afectaţi de foamete, scrie digi24.ro.
Schimbările climatice sunt cauza principală a unei crize alimentare în curs de dezvoltare în sudul Madagascarului, a avertizat Programul Mondial al Alimentelor (PAM) al ONU, potrivit CNN.
Insula africană a fost afectată de cea mai gravă secetă din ultimele patru decenii, care a împins 1,14 milioane de oameni „chiar la marginea foametei”, a spus directorul executiv al PAM, David Beasley.
„Am întâlnit femei şi copii care au mers ore în şir pentru a ajunge la punctele noastre de distribuţie a alimentelor. Aceştia erau cei care aveau o sănătate bună pentru a o face”, a spus Beasley.
„Familiile suferă şi oamenii mor deja de foame. Acest lucru nu este cauzat de război sau conflict, ci de schimbările climatice. Aceasta este o zonă a lumii care nu a contribuit cu nimic la schimbările climatice, dar acum sunt cei care plătesc cel mai mare preţ. Se estimează că 14.000 de persoane se află deja în condiţii catastrofale, potrivit PAM, număr despre care se estimează că se va dubla la 28.000 până în octombrie. Mii de oameni din sudul Madagascarului şi-au părăsit casele în căutarea hranei, iar cei care rămân recurg la măsuri extreme, cum ar fi hrana din sălbăticie pentru a supravieţui”, potrivit PAM.
„Familiile trăiesc cu fructe roşii crude de cactus, frunze sălbatice şi lăcuste de luni întregi. Nu putem să le întoarcem spatele oamenilor care trăiesc aici, în timp ce seceta ameninţă mii de vieţi nevinovate”, a spus Beasley, potrivit Mediafax.
Avertismentul lui Beasley a venit la o zi după ce PAM a declarat că 41 de milioane de oameni din 43 de ţări sunt acum la limita foametei, 584.000 se confruntă deja cu condiţii de foamete în Madagascar, Etiopia, Sudanul de Sud, Nigeria, Burkina Faso şi Yemen. Acest număr a crescut de la 27 de milioane în 2019.
PAM are nevoie de aproximativ 6 miliarde de dolari pentru a oferi în acest an ajutor a 139 de milioane de oameni, acţiune pe care ONU o descrie ca fiind „cea mai mare operaţiune din istoria sa”.
Madagascar, prima ţară afectată de foamete din cauza schimbărilor climatice
Facebook Comments