Macron: Condițiile lui Putin pentru armistițiu sunt inacceptabile

by Andreea Radu

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat joi că omologul său rus, Vladimir Putin, a formulat condiţii inacceptabile pentru un armistiţiu în Ucraina, transmite digi24.ro.
„Trebuie să mărturisesc că astăzi condiţiile oferite (de Putin – n. red.) nu sunt acceptabile”, a spus Macron, referindu-se la convorbirea telefonică de o oră pe care o avusese ceva mai devreme cu Putin şi cu cancelarul german Olaf Scholz.
„Întrebarea este, deci: e gata Putin să reia relaţia în mod sincer şi să propună ceva?”, a adăugat preşedintele Franţei, ţara care deţine semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene.
Macron a anunţat că va discuta din nou cu liderul de la Kremlin în orele următoare, conform Agerpres.
Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron au purtat joi o discuţie telefonică cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, căruia i-au cerut o încetare imediată a focului în Ucraina, a declarat un oficial guvernamental german.
„Macron şi Scholz au insistat că orice soluţie la această criză trebuie să vină prin negocieri între Ucraina şi Rusia”, a mai indicat oficialul guvernamental de la Berlin.
Cei trei lideri au convenit să rămână în contact strâns în zilele următoare, a precizat oficialul german.

Foto: digi24.ro

Facebook Comments