Consilierul municipal independent Marin Lupaș atrage atenția asupra modului catastrofal în care administrația locală se ocupă de CET. Acesta spune că sute de arădenii se debranşează de la CET.
„Constatăm cu toții câteva realități legate de CET: Administrația locală a aruncat câteva milioane de euro în ultimele luni în `gaura neagră` de la CET, acoperind datorii, dar nu și sursa pierderilor financiare. Pe înțelesul tuturor, Primăria se comportă ca un cetățean care are în plină iarnă geamul spart și, în loc să îl repare, cheltuiește sume enorme de bani pentru lemnele din sobă. Este total irațional. Primăria are nevoie de o strategie clară, elaborată de specialiști, care să elimine sursa pierderilor. Dacă în ultimii ani, administrația Falcă ar fi investit în modernizarea sistemului banii pe care i-a dat acum pentru acoperirea pierderilor, astăzi o parte a problemei ar fi fost rezolvată”, declară Lupaș.
De asemenea, Lupaş spune că numărul celor care îşi instalează centrale de apartamenta a crescut simţitor.
„ Foarte mulți arădeni au înțeles aceste realități și se debranșează de la CET, instalând centrale de apartament. Tentativa administrației locale de a-i ține prizonieri într-un sistem falimentar a eșuat, aproape toți cei în cauză au câștigat procesele intentate Primăriei. Dacă CET-ul a scăpat până acum de închidere din partea furnizorilor față de care are datorii, asistăm de fapt la demontarea CET calorifer cu calorifer, apartament cu apartament, bloc cu bloc. În aceste condiții, cer mai multă responsabilitate din partea administrației locale. Haideți să punem pe odinea de zi a Consiliului auditul extern la CET pe care l-am solicitat în 2015! În același timp, cer administrației locale să organizeze o dezbatere cu conducerea CET, specialiști și beneficiari, pentru a porni elaborarea unei strategii energetice eficiente pentru oraș. Este cazul să stabilim care este viitorul CET, cum se vor încălzi arădenii în viitor. Inacțiunea administrației locale a costat deja milioane de euro și riscă să ne coste foarte mult și în continuare”, a declarat consilierul independent Marin Lupaș.