- 1741: A fost descoperită Peninsula Alaska de către exploratori ruși; în 1867 a fost cumpărată de SUA. În prezent, Alaska este stat al SUA.
- 1469: Războiul celor Două Roze: În bătălia de la Edgecote Moor forțele conduse de Richard Neville, conte de Warwick se opun celor conduse de Eduard al IV-lea al Angliei.
- 1882: Parsifal, operă în trei acte de Richard Wagner, a avut premiera la Bayreuth.
- 1887: L. L. Zamenhof editează prima carte despre limba planificată Esperanto, în limba rusă.
- 1891: Franța anexează Tahiti.
- 1908: Procurorul general al Statelor Unite a înființat o organizație ce a stat la baza FBI-ului din ziua de astăzi.
- 1914: Serbia și Bulgaria întrerup relațiile diplomatice.
- 1940: La Salzburg/Austria are loc o întrevedere între Ion Gigurtu (prim-ministru) și Mihail Manoilescu (ministru de externe), pe de o parte, și Adolf Hitler și Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte; Guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste prin propuneri și negocieri directe.
- 1941: Este cucerită Cetatea Albă. Se încheie campania militară purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei și Basarabiei.
- 1944: Prima rachetă V-2 germană care lovește Regatul Unit.
- 1945: Al doilea război mondial: Ultimatumul anglo–chino–american care solicita capitularea Japoniei.
- 1945: Partidul Laburist câștigă alegerile generale din Marea Britanie. Căderea de la putere a lui Winston Churchill.
- 1952: Regele Farouk al Egiptului abdică în favoarea fiului său Fuad.
- 1953: Prin lansarea unui atac nereușit împotriva unei baze militare din Santiago de Cuba, Fidel Castro a declanșat Revoluția Cubaneză.
- 1956: Egipt: naționalizarea Canalului Suez.
- 1957: Carlos Castillo Armas, dictator al Guatemalei, este asasinat.
- 1958: Programul Explorer: se lansează Explorer 4.
- 1965: Se garantează independență deplină pentru Maldive.
- 1974: Prim-ministrul grec Konstantinos Karamanlis formează primul guvern civil din țară, după șapte ani de conducere militară.
- 1976: Primul card VISA a fost utilizat pentru prima oară, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacționată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion.
Nașteri
- 1721: Samuel Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă (d. 1803)
- 1856: George Bernard Shaw, dramaturg și eseist englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1950)
- 1872: Scarlat Demetrescu, profesor de științe naturale, geografie, scriitor și unul din cei mai mari spiritualiști români (d. 1945)
- 1875: Carl Gustav Jung, psihanalist elvețian (d. 1961)
- 1885: André Maurois, scriitor francez (d. 1967)
- 1888: Samuel Agnon, scriitor evreu (d. 1970)
- 1894: Aldous Huxley, scriitor englez (d. 1963)
- 1894: Egizio Massini, dirijor român de origine italiană (d. 1966)
- 1928: Constantin Corduneanu, matematician român, stabilit în SUA din anul 1978
- 1928: Stanley Kubrick, regizor american (d. 1999)
- 1928: Francesco Cossiga, politician italian, al 8-lea președinte al Italiei (d. 2010)
- 1931: Eugenia Dumitrașcu, artist plastic român (d. 2003)
- 1932: Menachem Hacohen, prim-rabin al Cultului Mozaic din România
- 1939: Cezar Baltag, poet român (d. 1997)
- 1940: Monica Ghiuță, actriță de teatru și film română
- 1943: Mick Jagger, vocalist, chitarist, compozitor și actor britanic (The Rolling Stones)
- 1945: Helen Mirren, actriță engleză
- 1949: Roger Taylor, muzician britanic (Queen)
- 1952: Dan Condurache, actor român de teatru și film
- 1955: Asif Ali Zardari, politician pakistanez
- 1956: Vasile Blaga, politician român
- 1959: Kevin Spacey, actor american
- 1964: Sandra Bullock, actriță americană
- 1974: Daniel Negreanu, jucător canadian de poker
- 1993: Elizabeth Gillies, actriță americană
Decese
- 1380: Împăratul Kōmyō al Japoniei (n. 1322)
- 1471: Papa Paul al II-lea (n. 1417)
- 1693: Ulrica Eleonora a Danemarcei, soția regelui Frederic al III-lea al Danemarcei (n. 1656)
- 1801: Arhiducele Maximilian Franz al Austriei (n. 1756)
- 1863: Sam Houston, om politic și genera american (n. 1793)
- 1867: Otto, rege al Greciei (n. 1815)
- 1925: Gottlob Frege, matematician și logician german (n. 1848)
- 1941: Henri Lebesgue, matematician francez (n. 1875)
- 1941: Benjamin Whorf, lingvist american (n. 1897)
- 1952: Eva Perón, actriță argentiniană, prima doamnă a Argentinei (n. 1919)
- 1967: Alexandru Cișman, fizician român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1897)
- 1975: Ion Cantacuzino, scriitor, producător, scenarist, critic și istoric român de film, fiul actriței Maria Filotti (n. 1908)
- 1995: Constantin Anastasatu, medic român, membru al Academiei Române (n. 1917)
Sărbători
- Cuba—Sărbătoare națională
- Liberia—Sărbătoare națională, Proclamarea independenței (1847)
- Maldive—Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1965)
Facebook Comments