Luni, 11 septembrie 2017

by Andreea Radu
2001: Atentatele teroriste din Statele Unite (foto)
  • 1649: A luat sfârșit asediul Droghedei, armata parlamentaristă a lui Oliver Cromwell intrând în oraș și executând garnizoana acestuia.
  • 1709: Bătălia de la Malplaquet, parte a Războiului Succesiunii Spaniole
  • 1851: Emigrația română a aderat la Comitetul Central Democratic European de la Londra. Dimitrie C. Brătianu, reprezentantul României, a fost cel care a semnat actul de adeziune.
  • 1853: Pentru prima dată se utilizează telegraful electric.
  • 1867: După îndelungi dezbateri, „Societatea Academică” a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, „bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic și caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele și consoanele ce reprezință sunetele modificate, după necesități fonetice, față de cele de origine”. (11/23)
  • 1873: În Petersburg pe strada Odesei sunt aprinse primele lămpi electrice.
  • 1878: Agenția diplomatică română de la Viena este ridicată la rangul de legație; prima legație a României în străinătate. Ion Bălăceanu devine primul ambasador român în străinătate.
  • 1940: S-a dizolvat Partidul Națiunii – partid „unic și totalitar” sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea.
  • 1944: Ofensiva trupelor germano-ungare în retragere, în zonele Crișana și Banat.
  • 1945: Între 11 septembrie – 2 octombrie 1945 au loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de Externe britanic, sovietic și american. În privința României se decide reorganizarea guvernului Groza, prin includerea a câte unui reprezentant din Partidul Național Țărănesc și din Partidul Național Liberal, după care „noul” guvern urma să organizeze alegeri libere.
  • 1989: Ungaria deschide Cortina de Fier, pentru a permite germanilor din RDG aflati în concediu în Ungaria să se refugieze în RFG.
  • 1991: George W. Bush Senior a anuntat existenta Noii Ordini Mondiale ( New World Order) si ca aceasta este un succes.
  • 2001: Peste 3.000 de oameni își pierd viața în atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA. Atentatele teroriste, de o amploare fără precedent, de la New York și Washington, DC; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York și o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăpostește Departamentul Apărării și Statul Major General al Forțelor Armate ale SUA). Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidențial, Ziua patrioților.
  • 2009: Mihai Ghimpu, numit în funcția de președinte al Parlamentului pe 28 august, a devenit președinte interimar al Republicii Moldova.[1]

Nașteri

  • 1476: Louise de Savoia, mama regelui Francisc I al Franței, regentă a Franței (d. 1531)
  • 1522: Ulisse Aldrovandi, naturalist italian (d. 1605)
  • 1524: Pierre de Ronsard, poet francez (d. 1585)
  • 1611: Henri de la Tour d’Auvergne, Viconte de Turenne, mareșal al Franței (d. 1675)
  • 1656: Ulrica Eleonora a Danemarcei, soția regelui Frederic al III-lea al Danemarcei (d. 1693)
  • 1751: Charlotte de Saxa-Meiningen, ducesă de Saxa-Gotha-Altenburg (d. 1827)
  • 1771: Mungo Park, explorator scoțian (d. 1806)
  • 1798: Franz Ernst Neumann, fizician și matematician german (d. 1895)
  • 1816: Carl Zeiss, inginer mecanic german, creatorul instrumentului optic (d. 1888)
  • 1822: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, soția regelui Karl de Württemberg (d. 1892)
  • 1853: Katharina Schratt, actriță austriacă și metresa lui Franz Joseph al Austriei (d. 1940)
  • 1861: Juhani Aho, scriitor finlandez (d. 1921)
  • 1861: Erich von Falkenhayn, șef al statului major german în primul război mondial (d. 1922)
  • 1877: Felix Edmundovici Dzerjinski, revoluționar și om de stat polonezo-rus (d. 1926)
  • 1885: D. H. Lawrence, poet, eseist englez (d. 1930)
  • 1916: Knut Kolsrud, etnolog norvegian (d. 1989)
  • 1903: Theodor Wiesengrund Adorno, filosof, sociolog și compozitor german (d. 1969)
  • 1917: Ferdinand Marcos, politician filipinez, al 10-lea președinte al Filipine (d. 1989)
  • 1924: Ion Rotaru, critic și istoric literar român (d. 2006)
  • 1928: Vsevolod Larionov, actor rus de teatru și film
  • 1939: Josef Jakob, handbalist născut în România
  • 1945: Franz Beckenbauer, fotbalist, antrenor, manager german
  • 1947: Alexa Visarion, regizor și scenarist român
  • 1952: Cornel Știrbeț, politician român
  • 1957: Tiberiu Toró, politician român
  • 1967: Adriana Săftoiu, politician român
  • 1970: Dan Motreanu, politician român
  • 1971: Nicoleta Grasu, aruncătoare de disc română
  • 1987: Kaori Matsumoto, judoka japoneză

Decese

  • 1063: Béla I al Ungariei (n. 1016)
  • 1349: Bonna de Boemia, ducesă consort de Normandia, contesă consort de Anjou și Maine (n. 1315)
  • 1646: Odoardo Farnese, Duce de Parma (n. 1612)
  • 1680: Împăratul Go-Mizunoo al Japoniei (n. 1596)
  • 1733: François Couperin, compozitor francez (n. 1668)
  • 1823: David Ricardo, economist englez (n. 1772)
  • 1888: Domingo Faustino Sarmiento, politician argentinian, al 7-lea președinte al Argentinei (n. 1811)
  • 1941: Cristian Racovski, comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic (n. 1873)
  • 1947: Alice Keppel, metresă a regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit (n. 1868)
  • 1971: Nikita Hrușciov, om politic rus, conducător al Partidului Comunist din fosta URSS, prim-ministru (n. 1894)
  • 1982: Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor și ceramist cubanez (n. 1902)
  • 1985: Ion Frunzetti, critic și istoric de artă, poet, publicist, eseist și traducător român (n. 1918)
  • 2003: John Ritter, actor american (n. 1948)
  • 2011: Andy Whitfield, actor și model galez (n. 1972)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments