Luni, 10 iulie 2017

by Cristian Dobre

1985: Nava Greenpeace Rainbow Warrior este bombardată și scufundată în Auckland, Noua Zeelandă de către agenții francezi DGSE, omorându-l pe Fernando Pereira.

  • 1890: Wyoming a fost admis ca cel de-al 44-lea stat al Statelor Unite.
  • 1925: A fost înființată agenția rusă de presă TASS (din 22 ianuarie 1992, ITARTASS).
  • 1943: Armatele anglo–americane debarcă în insula Sicilia, deschizând un nou front în cel de–Al Doilea Război Mondial (Operațiunea Husky)
  • 1955: S-a înființat Comitetul pentru Energie Nucleară.
  • 1955: Uniunea Sovietică – Primul zbor al avionului TU–104, pionier al aviației civile cu reacție
  • 1962: A fost lansat, de la Cape Canaveral, Telsar, primul satelit de telecomunicații, făcând posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic
  • 1970: A fost creată Banca Internațională de Investiții (BII)
  • 1997: Președinții S.U.A. și Franței, Bill Clinton și Jacques Chirac, au devenit cetățeni de onoare ai Capitalei, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.
  • 1985: A fost reintrodusă în Statele Unite ale Americii vechea formulă clasică a „Coca-Cola”, în urma controverselor legate de schimbarea numelui din „Coca-Cola” în „New Coke”.
  • 1985: Nava Greenpeace Rainbow Warrior este bombardată și scufundată în Auckland, Noua Zeelandă de către agenții francezi DGSE, omorându-l pe Fernando Pereira.
  • 1991: Boris Elțân a devenit primul președinte rus ales de un electorat.
  • 1992: La Miami, Florida, fostul lider panamaian Manuel Noriega este condamnat la 40 de ani de închisoare pentru trafic d edroguri.
  • 1994: România pierde în fața Suediei, calificarea în semifinale Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, unde putea întâlni echipa Braziliei
  • 2000: 30 milioane de oameni, din peste 2.000 orașe, au participat la un „Marș al lui Isus” pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism.
  • 2000: Israel: Președintele Ezer Weizman își dă demisia, cu trei ani înainte de încheierea celui de–al doilea mandat în fruntea statului.
  • 2016: Echipa naţională de fotbal a Portugaliei câştigă finala Campionatul European de Fotbal 2016 cu scorul de 1-0 în faţa echipa naţională de fotbal a Franţei

Nașteri

  • 1419: Împăratul Go-Hanazono al Japoniei (d. 1471)
  • 1452: Iacob al III-lea al Scoției (d. 1488)
  • 1509: Jean Calvin, reformator religios francez (d. 1564)
  • 1682: Roger Cotes, matematician englez (d. 1716)
  • 1736: Maria, Ducesă de Gloucester și Edinburgh (d. 1807)
  • 1792: George Mifflin Dallas, politician american (d. 1864)
  • 1830: Camille Pissarro, pictor francez al impresionismului (d. 1903)
  • 1835: Henryk Wieniawski, compozitor și virtuos violonist polonez (d. 1880)
  • 1851: Friedrich von Wieser, economist austriac (d. 1926)
  • 1856: Nikola Tesla, fizician și inventator american de origine sârbă (d. 1943)
  • 1867: Prințul Maximilian de Baden, politician german, cancelar al Germaniei (d. 1929)
  • 1869: Prințul Johann Georg al Saxoniei (d. 1938)
  • 1871: Marcel Proust, scriitor și critic francez (d. 1922)
  • 1872: Aristide Demetriade, actor și regizor român (d. 1930)
  • 1888: Giorgio de Chirico, pictor și grafician italian (d. 1978)
  • 1895: Carl Orff, compozitor și dirijor german (d. 1982)
  • 1902: Nicolás Guillén, poet cubanez (d. 1989)
  • 1902: Kurt Alder, chimist german, laureat Nobel (d. 1958)
  • 1903: John Wyndham, scriitor britanic (d. 1969)1917: James Aldridge, scriitor australian
  • 1919: Pierre Gamarra, scriitor francez (n. 2009)
  • 1920: Teodor Oroveanu, inginer român, membru al Academiei Române (d. 2005)
  • 1920: Owen Chamberlain, fizician american, laureat Nobel (d. 2006)
  • 1926: Tony Settember, pilot american (d. 2014)
  • 1928: Alejandro de Tomaso, pilot argentinian (d. 2003)
  • 1931: Alice Munro, scriitoare canadiană, laureată Nobel
  • 1933: Peter Jankowitsch, diplomat și politician austriac
  • 1937: Kurt Bartsch, poet german și prozator
  • 1942: Ronnie James Dio, cântăreț american și textier
  • 1945: Andrei Voiculescu, jurnalist român
  • 1951: Vasile Șeicaru, autor și interpret român de muzică folk
  • 1954: Neil Tennant, muzician britanic
  • 1972: Sofía Vergara, actriță columbiană
  • 1976: Ludovic Giuly, fotbalist francez
  • 1980: Jesse Jane, Starlet-Porno americană
  • 1980: Jessica Simpson, cântăreață americană și actriță
  • 1984: María Julia Mantilla, model peruvian, Miss World 2004
  • 1984: Mark González, fotbalist cilian
  • 1985: Mario Gómez, fotbalist german

Decese

  • 138: Hadrian (foto), împărat roman (n. 76)
  • 1086: Knut al IV-lea al Danemarcei (n. 1042)
  • 1096: El Cid, erou național spaniol (n. 1043)
  • 1103: Eric I al Danemarcei (n. 1060)
  • 1510: Caterina Cornaro, regină a Ciprului (n. 1454)
  • 1557: Giambattista Ramusio din Treviso, om politic italian, geograf și literat de formație umanistă (n. 1485)
  • 1559: Henric al II-lea al Franței (n. 1519)
  • 1584: Wilhelm Taciturnul, prinț francez (n. 1533)
  • 1590: Carol al II-lea, Arhiduce de Austria (n. 1540)
  • 1851: Louis Jacques Mande Daguerre, pictor, decorator francez, inventatorul daghereotipului (n. 1787)
  • 1863: Clement Clarke Moore, compozitor și poet american (n. 1779)
  • 1884: Karl Richard Lepsius, lingvist prusac (n. 1810)
  • 1902: Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (n. 1811)
  • 2005: A. J. Quinnell, scriitor britanic (n. 1940)
  • 2015: Omar Sharif, actor egiptean (n. 1932)

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments