În cursul lunii septembrie a acestui an, jandarmii arădeni au dus la îndeplinire 1039 misiuni pe linia ordinii și siguranței publice, misiuni care au avut ca principal obiectiv, creşterea gradului de siguranţă în rândul cetăţenilor.
Astfel, în zona de competență a inspectoratului, au fost executate 51 misiuni de asigurare a ordinii şi siguranței publice la manifestații cu public numeros, cultural-artistice, comemorative sau religioase și manifestații sportive. Echipajele de jandarmi au intervenit pentru aplanarea unor conflicte la 17 solicitări telefonice venite din partea cetățenilor prin apelul de urgență 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului.
Pe linia menţinerii ordinii publice, au fost desfășurate 886 misiuni, în mediul urban și rural, jandarmii acționând în acest sens, atât prin patrule de jandarmi, cât și mixte. Au fost în atenție zonele din proximitatea instituțiilor de învățământ, a piețelor și târgurilor precum și alte zone de interes.
Pentru atingerea obiectivelor stabilite, jandarmii arădeni au cooperat cu organele de poliție, cu organe care gestionează activitatea silvică și cu executori judecătorești, fiind organizate, în acest sens, 72 de acțiuni. Pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere, au fost executate 13 misiuni.
Pe timpul executării misiunilor de ordine publică, au fost aplicate 214 sancţiuni contravenționale, dintre care 190 au fost amenzi în valoare totală de 80500 lei; au fost întocmite acte de sesizare în cazul a 18 infracțiuni iar, în misiunile desfășurate în cooperare, au fost constatate 43 infracţiuni.