Luna plină de teatru – la final

by Florian Popa

Ediția 2022 a proiectului „Luna plină de teatru” se apropie de final. În ultima săptămână, iubitorii de teatru din Arad au parte de trei spectacole. Astfel, joi, 3 februarie, de la ora 18.00, spectatorii sunt invitați să vizioneze „Familia Ibsen”, în regia lui Cristian Ban.

Este un demers teatral pornit de la texte precum “Nora”, „Femeia mării”, „Hedda Gabler” si „Strigoii”, dar și de la elemente din viața lui Ibsen. La toate acestea se adaugă lucruri despre femeile care l-au inspirat, despre cum erau privite acestea, în Norvegia, în secolul XIX. Se realizează astfel un soi de oglindă între societatea de atunci, în care femeile erau în stare să facă gesturi cu adevărat îndrăznețe pentru epocă – să divorțeze, să împrumute bani fără acordul soțului, lucruri care atunci erau de neimaginat – și societatea de acum.” – spun creatorii spectacolului.

Sâmbătă, 5 februarie, tot de la 6 seara, Scena mare a Teatrului Clasic găzduiește producția „Ziua când vin Marile Maree….”, un spectacol în care le veți putea (re)întâlni pe actrițele Adriana Ghiniță și Iulia Dragoș.

Am ales să construim noi însene un scenariu bazându-ne pe texte semnate de Matei Vișniec pentru că ne place amândurora foarte mult acest dramaturg. Am găsit în scrierile sale multe teme pe care le-am simțit aproape de sufletul nostru, în care ne-am regăsit. Piese de puzzle din care am simțit că putem forma un întreg pe care, mai apoi, să îl dăruim publicului sub forma unui spectacol care să ne reprezinte.”  – spune Iulia Dragoș.

„Luna plină de teatru se încheie duminică, 6 februarie. De la ora 18.00, în Sala Studio se joacă „Familia Tót, în regia Sânzianei Stoican.

Acţiunea piesei se desfăşoară în vara anului 1942, în localitatea Mátraszentanna. Familia Tót, o familie obișnuită, are un fiu pe frontul rusesc. De dragul lui, pentru a-i asigura protecția superiorului direct, mama, tatăl și sora sa îl găzduiesc vreme de două săptămâni pe Maior. Acesta sosește la ei, cu o stare psihică precară, cu nervii zduncinați. Demersul familiei Tót  este unul esențial, căci de el depinde soarta fiului lor. Maiorul suspicios şi indignat la cel mai mic semn al oboselii, găseşte sensul şi frumuseţea vieţii în confecţionarea de cutii. Vizita lui spulberă însă ordinea și liniștea familiei și capătă semnificații profunde.spun creatorii spectacolului.

Vă reamintim că accesul în sala de spectacole  este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Măsura se aplică tuturor spectatorilor cu vârsta peste 12 ani.

Participarea publicului este permisă până la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție.

 

 

 

Facebook Comments