Au depăşit vârsta de 40 de ani, iar unele şi greutatea ideală. În categoria divelor autohtone care s-au transformat radical în ultimii ani intră şi Luminiţa Anghel (45 de ani), de nerecunoscut marţi seara, la un eveniment monden.
Vedetele trecute de 40 de ani încă mai trag la mondenităţi! Iuliana Marciuc, Daniela Nane, Oana Sârbu, Luminiţa Anghel, respectiv Adina Buzatu şi-au scos siluetele mai mult sau mai puţin trase prin inel, la evenimentul de celebrare a 100 de ediţii ale Revistei Tango, care s-a ţinut marţi, la un hotel de lux din Capitală.
Acolo, Lavinia Pintea Tatomir şi-a lansat cartea despre defunctul ei soţ, Adrian Pintea, iar divele anilor trecuţi şi-au făcut concurenţă la ţinute, coafuri şi machiaj.
Dintre acestea, Luminiţa Anghel (45 de ani), solista care în 2005 a ocupat locul al treilea la Eurovision, împreună cu trupa Sistem, pare a fi pe punctul de a pierde lupta cu kilogramele. Vedeta a luat însă măsuri şi vorbeşte deschis despre planul ei de bătaie. „Merg la sală pentru anumite exerciţii, cum ar fi cele cardio, alergarea pe bandă şi abdomenele. În copilărie am făcut atletism şi înot. Vreau să slăbesc şi cu yoga, dar mai încerc şi suplimentele naturiste, din când în când. Nu recomand dietele exagerate şi nici nu cred în pastilele care promit o slăbire rapidă. Nu mănânc după ora 18.00, iar o dată pe săptămână îmi permit orice poftă. În trecut, dieta Dukan, bazată pe proteine, m-a ajutat să slăbesc 30 de kg”, a mărturisit Luminiţa Anghel pentru Click!
Sursa: http://www.click.ro/vedete/romanesti/Luminita_Anghel-silueta-dieta-dukan-vedete-slabire_0_1849615076.html