LUMINITA ANGHEL SI SOTUL SAU SI-AU REINNOIT JURAMINTELE LA BARCELONA

by Cosmin Mihuta

Dragostea pluteşte în aer în familia Luminiţei Anghel. Cântăreaţa este mai fericită ca niciodată de când l-a cunoscut pe Silviu, bărbatul care i-a devenit soţ în urmă cu doi ani. Recent, cei doi şi-au reînnoit jurămintele la o biserică din Barcelona.

Solista a dat uitării cele două căsnicii eşuate şi în toamna lui 2011, chiar de ziua sa de naştere, şi-a unit destinele cu Silviu Dumitriade, un om de afaceri, mai tânăr decât ea. la scurt timp după eveniment a apărut în viaţa lor şi micuţul Filip, primul lor copil, la momentul căsătoriei, artista fiind însărcinată în şase luni. la doi ani de când şi-au spus „da”, Luminiţa Anghel şi Silviu au fugit din nou la Barcelona pentru a-şi jura credinţă . S-au dus la biserica ortodoxă din Barcelona şi au sărbătorit evenimentul romantic, în port.

Am plecat chiar cu o zi înainte să împlinim doi ani de căsnicie şi trei ani de relaţie. Biserica a fost deschisă special pentru noi. Ne-am reînnoit jurămintele în faţa preotului Aurel Bunda şi am luat cina în port. A fost şi fiul nostru, Filip.

Apoi, ne-am întors la băncuţa, unde m-a întrebat dacă vreau să-i fiu de soţie, iar acum l-am cerut eu de bărbat. I-am dăruit un medalion care se deschide şi conţine poza mea şi a fiului lui. Am sărbătorit cu un pahar de tequila şi arahide„, a povestit Luminiţa Anghel la emisiunea „La Măruţă”

 

Sursa: http://www.click.ro/vedete/romanesti/luminita_anghel-juraminte-biserica_barcelona-casatorie-cerere-reinnoire_0_1807019372.html

Facebook Comments