Lumina Păcii de la Betleem a ajuns la Arad

by Adrian Pavel

Proiectul „Lumina Păcii de la Betleem” a fost inițiat în anul 1986 de către cercetașii din Austria și a devenit deja o tradiție prin care mii de cercetași încearcă să lase în urma lor puțin bine, puțină liniște, puțină pace în sufletul aproapelui lor, în comunitățile în care trăiesc și în țările din care provin.

Astfel, anual are loc în Austria o ceremonie ecumenică (o ceremonie religioasă la care participă reprezentanți ai diferitor confesiuni creștine: catolici, ortodocși, anglicani, protestanți, evangheliști etc.) în care se oferă ca simbol o flacără aprinsă de la Grota de la Betleem.

Distribuirea acesteia în Europa (cât și în afara Europei) semnifică angajamentul, dorința cercetașilor de a promova atât ecumenismul, cât mai ales pacea ca modalitate de a relaționa cu ceilalți (fie că vorbim de relația cu cei din jur, de relații între țări, de relații între confesiuni/Biserici, etc.).

Anul acesta lumina a ajuns la ceremonia oficială care s-a desfășurat la Salzburg, în Austria și a fost difuzată online (https://ppoe.at/friedenslicht). Cercetașii din Austria au dus apoi Lumina la graniță, unde a fost preluată de organizațiile naționale de cercetași din diferite state. Astfel a ajuns și la granița cu Romania, unde delegația Organizației Națională a Cercetașilor Maghiari vau predat-o reprezentaților Uniunii Cercetașilor Maghiari din România (UCMR) și Organizației Naționale Cercetașii României (ONCR), urmând ca ei să o distribuie în țară.

Lumina va ajunge în mai multe localităţi din ţară şi din judeţul Arad

Ceremonia de preluare a Luminii a avut loc, ieri, în Vama Nădlac 2, în  după care reprezentanții ONCR și UCMR au organizat caravane cu ajutorul cărora Lumina Păcii va ajunge atât în orașele mari (București, Deva, Alba Iulia, Tg. Mureș, Iași, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Miercurea Ciuc, etc), cât și în satele mici din țară. Aradul a fost reprezentat la ceremonia de la Nădlac de o delegație condusă de prof. Claudia Dragoș, din care au mai făcut parte Nicoleta Popa şi Flavia Dragoş. Mai trebuie spus că alături de arădeni a mai participat o delegație din Râmnicu Vâlcea. „Momentan, Lumina a ajuns la Arad, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de unde credincioșii pot merge să o ia, la Râmnicu Vâlcea și la București. Urmează să plece la Brașov, Bacău, Iași și Tecuci, dar și la Baia Mare, Satu Mare și Negrești Oaș”, susține Alina Drăgan, coordonatoarea proiectului Lumina Păcii 2020 România.

Potrivit celor declarate de Claudia Dragoş, delegaţia cercetaşilor arădeni a fost întâmpinată ca în fiecare an, la Mănăstirea Bodrog, de protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. „Prin intermediul cercetaşilor din cadrul Centrului Local «Dimitrie Ţichindeal», Lumina va fi distribuită la mai multe parohii din judeţul Arad”, a ţinut să precizeze Claudia Dragoş.

Facebook Comments