Suporterii arădeni au fost nemulțumiți și astăzi de prestația UTA-ei și au avut o reacție vehementă față de Ilie Poenaru, căruia i-au cerut din nou demisia, atât în timpul jocului cât mai ales după ultimul fluier al meciului cu FC Argeș, scor 0-1. Poenaru a declarat la finalul meciului că nu este mulțumit de rezultatul partidei, însă din ce a declarat, am înțeles că e satisfăcut de prestația echipei sale. În momentul în care a fost întrebat despre scandările suporterilor cu privire la demisie, o alarmă s-a declanșat la stadion, iar antrenorul Bătrânei Doamne a fost nevoit să întrerupă interviul.
”Ați văzut fotbalul în care adversarul nu are ocazii și câștigă cu 1-0, a fost și în seara asta. După gol, Piteștiul nu a mai contat absolut deloc. În a doua repriză, am pus presiune și am dominat total timp de 45 de minute. Au mai scăpat pe două contraatacuri. Când îți creezi situații clare și nu marchezi, ce să faci, nu poți să antrenezi ratările astea, nu poți face mai mult. Cred că a fost penalty și la Cascini, la Latovlevici.. Nu știu dacă e bine că avem VAR sau nu, dar nu mai vreau să comentez arbitrajul, am pierdut, suntem supărați. Este o situație grea. Le-am spus băieților că acum trebuie să se vadă caracterele. Trebuie să mulțumim publicului. E singurul lucru bun care se întâmplă. Încercăm, dominăm, dar nu reușim să înscriem. O să mai o nouă discuție cu cei din conducere…”, a spus Ilie Poenaru înainte de a se declanșa alarma la Arena Francisc Neuman, fără să își anunțe demisia și nici vreo intenție de plecare de la UTA. Asta deși echipa a ajuns pe loc de baraj, iar de la ultima victorie au trecut deja aproape două luni!