Președintele PNL, Ludovic Orban, a promis la precedenta vizită la Arad că va participa la primul joc cu public pe noul stadion al Aradului, Francisc Neuman. Așa se explică vizita de astăzi în județul Arad, cu un program mai amplu care cuprinde vizitarea unor obiective de investiții, întâlnire cu liderii și reprezentanții PNL Arad în administrația locală, discutarea posibilităților de a accesa finanțări pentru dezvoltare din fonduri europene.
La conferința de presă organizată la sediul PNL Arad, Ludovic Orban a fost însoțit de președintele filialei, europarlamentarul Gheorghe Falcă, prim-vicepreședintele Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și prim-vicepreședintele organizației municipale, primarul Călin Bibarț. Gheorghe Falcă a vorbit despre vizita la parcarea din Micălaca realizată în cadrul proiectului Regenerare urbană, care poate fi un model de dezvoltare pentru orașele din România. Liderul PNL Arad a spus că întâlnirea cu Colegiul Director PNL din județ și administrația locală va fi organizată la Ghioroc, unde prin investițiile lui Iustin Cionca și ale Consiliului Județean, realizate împreună cu primarul Corneliu Popi Morodan se dezvoltă o stațiune locală. Se va discuta despre investițiile în prin PNRR și POR, cu investiții de peste 1 miliard de euro în regiune (reprezentată ca președinte de Iustin Cionca) și despre banii care vin din zona transfrontalieră. După această întâlnire, Ludovic Orban și liderii PNL Arad vor merge la Zăbrani, pentru a-l susține pe viceprimarul Dan Codreanu în competiția pentru funcția de primar.
Ludovic Orban a apreciat investițiile din Arad, atât sistemul de parcare din proiectul de regenerare urbană cât și noul stadion de fotbal construit de municipalitate.
„Am discutat și vom discuta de toate perspectivele de dezvoltare ale Aradului, despre proiecte. De exemplu, PNRR cuprinde un proiect important, modernizarea căii ferate Arad – Timiș și Timiș – Caransebeș. Vom avea Valul renovării, un program care pune la dispoziția municipalităților în primul rând fonduri pentru a renova fațade, restaurări, pentru eficiență energetică. La întâlnirea cu primarii vom discuta despre finanțarea proiectelor locale din surse guvernamentale, prin CNI sau printr-un nou plan național de dezvoltare locală, pe măsură ce se apropie de final PNDL 2. Trebuie să vedem ce fel de proiecte vor să finanțeze primarii. Sigur că am discutat și despre Cetate, aici trebuie să găsim soluții de finanțare atât pe PNRR cât și pe Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Aici rămâne ca Primăria împreună cu Ministerul Apărării să găsească cele mai bune soluții juridice și mai ales de etapizare pentru un proiect la care m-am angajat personal. Acest proiect presupune o obligație de sprijin permanent pentru acest proiect”, a spus Ludovic Orban.
Președintele PNL a făcut referire și la competiția internă din partid, în care spune că nu se vor număra doar filialele, se va adresa fiecăruia din cei peste 5 000 de delegați. Ludovic Orban a dat asigurări că relația cu premierul Florin Cîțu nu s-a schimbat, chiar dacă sunt în competiție au spirit de echipă pentru PNL, pentru o guvernare eficientă.