Secția de tir a CSM Arad se întoarce cu trei medalii prețioase de la Campionatele Europene de la Gyor (Ungaria), competiție aflată în plină desfășurare. După ce marți a devenit dublu medaliat de juniori, argint cu echipa României și bronz la individual, pistolarul Luca Joldea, legitimat la CS Municipal Arad și pregătit de antrenorul Gheorghe Pop, a cucerit astăzi, de câteva minute, medalia de argint și la trio pistol aer comprimat, probă nouă a juniorilor introdusă la Europene. În aceeași formulă ca și în concursul pe echipe, trioul românesc format din Luca Joldea (CSM Arad), Levente Bucsias (CSU Oradea) și Daniel Feraru (CSS Dinamo) a fost aproape chiar de titlul european, conducând în finala cu Ucraina, pentru aur, până spre ultima parte a tragerilor. Tricolorii au cedat la mare luptă în final cu 13-17, bronzul revenind Norvegiei, învingătoare cu 17-7 în fața Bulgariei! În semifinale, România a terminat tot a doua, cu 573 de puncte, imediat după Ucraina, 574, Bulgaria și Norvegia urmându-le, cu 570, respectiv 561 puncte.
România a urcat din nou pe podiumul european, într-o probă nouă
La startul calificărilor s-au aliniat cele mai bune 16 echipe de juniori de pe continent în această probă. Așadar, o performanță de excepție bifată de Luca Joldea și până la urmă un nou rezultat de top a tirului arădean, care ne aduce o mare bucurie. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât Federația Română de Tir Sportiv este condusă de arădeanca Lucia Mihalache, director al CSM Arad, pentru care însă emoțiile nu s-au încheiat. Vineri, 1 martie, e o zi importantă în proba de pușcă a fetelor, cu șanse de calificare olimpică în dreptul sportivelor Laura Ilie și Roxana Sidi.