Un complet de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, a stabilit, miercuri, restituirea dosarului de mare corupție al foștilor parlamentari PSD din Arad la DNA unde anchetatorii trebuie să rescrie starea de fapt din dosar pentru fiecare inculpat în parte.
Concret, instanța a respins toate contestațiile, ale DNA și ale celor trimiși în judecată împotriva decizie de fond din faza camerei preliminare prin care judecătorul de la Tribunal a stabilit că probele anchetatorilor DNA sunt valide dar că starea de fapt descrisă pe baza lor nu ar fi clară și cronologică.
Astfel, acum anchetatorii DNA trebuie să rescrie starea de fapt a fiecăruia dintre cei pe care dorește să îi trimită în judecată, după primirea dosarului la Direcție.
„În baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.347 C.p.p. respinge, ca nefondate contestaţiile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE-D.N.A.-Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii CĂPRAR DOREL GHEORGHE, PASCU PATRICIU MIREL, ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, ZAMISKA IOAN IAROMIR, JIVAN LUMINIŢA MARIA, MIUŢESCU ELISABETA, BĂEŢAN VASILE ALIN şi TRIPA FLORIN DAN, împotriva încheierii penale din 7 ianuarie 2022 şi a încheierii penale nr.63 din data de 17.03.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalului Arad în dosarul nr. 949/1/2020/a1.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe inculpaţii- contestatori la plata sumei de câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.275 al. 3 C.p.p.cheltuielile judiciare cu contestaţia procurorului rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumelor de câte 100 lei, fiecare, apărătorilor din oficiu Glăvan Iulian Cristian, Bălan Flavius Mihai, Arsulescu Bogdan Daniel, Popa Anca Maria, Ardelean Paula-Oana, Ciucur Dana Claudia, Mihai Andra Georgiana, Afronie Alexandru-Paul, respectiv suma de 713 lei apărătorului din oficiu Pap Andrei-Sava, reprezentând onorariu avocat oficiu parţial.
Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 8.06.2022”, se arată în minuta deciziei definitive a CA Timișoara.