Vorbesc despre divorţ deja de câteva săptămâni, dar nu au depus încă actele. Lora şi Dan Badea nu au de gând să mai dea o şansă căsniciei lor, dar vor să-şi pună ordine în lucruri înainte să se înfăţişeze în faţa notarului. Până atunci, au decis să locuiască împreună.
Lora îşi vede de concertele pe care le are de onorat, care, de când a anunţat că divorţează, s-au înmulţit simţitor. Astfel, conform spuselor unei bune prietene de-a cântăreţei, Lora şi Dan nu au mers să depună actele de divorţ, nu pentru că ar mai avea sentimente unul pentru celălalt, ci pentru că nu au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte partajul care se impune odată cu separarea oficială.
“Bine că au hotărât să se despartă. Acum, Lora este mult mai fericită şi a început să arate din ce în ce mai bine. Această relaţie nu i-a priit. Din câte ştiu eu de la ea, nu au depus actele de divorţ, pentru că au multe bunuri comune şi nu au hotărât cum urmează să le împartă. Este vorba despre maşini, case, dar şi câteva credite care ar trebui achitate sau preluate de unul ori de altul. E mai greu. Sper ca situaţia să nu scape de sub control şi să cadă la o înţelegere. Nu se pune problema să se mai împace. În primul rând, Lora nu mai vrea”, a spus amica artistei.(libertatea.ro)