Liz Truss nu vrea să demisioneze, în ciuda criticilor colegilor și opoziției

by Florian Popa

Guvernul conservator britanic pare să se destrame şi tot mai multe voci cer demisia prim-ministrului Liz Truss, după numai şase săptămâni de mandat. „Sunt o luptătoare, nu cedez”, a susţinut miercuri Liz Truss, şefa guvernului britanic, în încercarea de a-şi reafirma autoritatea asupra Partidului Conservator. Reuters şi AFP consemnează că ea este contestată atât de formaţiunea de guvernământ, cât şi de opoziţia laburistă, iar cota ei în sondajele de opinie este apropiată de a predecesorului său, Boris Johnson, înainte ca acesta să demisioneze.
La numai şase săptămâni de când a ajuns în reşedinţa din Downing Street a prim-miniştrilor Regatului Unit, Truss a fost nevoită să renunţe la programul economic care prevedea reducerea fiscalităţii, iar unii din parlamentarii conservatori au cerut deja să fie înlocuită, conform observatornews.ro.
Truss a recunoscut că planul ei radical a mers „prea departe şi prea repede”; mulţi investitori acţionaseră deja convinşi că aşa este, vânzând masiv lire sterline şi obligaţiuni de stat britanice, ceea ce a provocat prăbuşirea cursurilor monedei şi titlurilor respective.

Facebook Comments