Federația Română de Fotbal a confirmat ordinea meciurilor din barajele de promovare în Liga a III-a. Astfel, campioana judeţului nostru, Şoimii Lipova, va susţine prima manşă a barajului în deplasare, pe terenul bihorenilor de la Diosig, meci programat sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18. Returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe 24 iunie, în fieful Lipovei. “Şoimii” se pregătesc intens pentru cele mai importante meciuri ale sezonului, antrenamentele desfăşurându-se în special pe terenul din Sâmbăteni.
Singura problemă de lot îl are în prim-plan pe Şulumberchean, care a invocat probleme de ordin personal, mijlocașul de bandă făcând un pas înapoi chiar înaintea importantului baraj de promovare. În rest, antrenorul Flavius Sabău are tot lotul la dispoziţie, având destule opţiuni pentru un prim „11” competitiv. Vă reamintim că Şoimii Lipova a făcut eventul în judeţ, câştigând campionatul şi Cupa, cel din urmă trofeu fiind adjudecat a treia oară la rând!
Şoimii Lipova dispută în deplasare prima manşă a barajului
Facebook Comments
previous post