Lipova şi-a adus patru juniori şi un mijlocaş cu experienţă

by Sorin Haut

Şoimii Lipova s-a reunit astăzi sub comanda lui Flavius Sabău, liderul din C4 demarând pregătirea de iarnă. Sergiu Popa, Paşcu, Iova şi Vasinc, împrumutat şase luni la Hunedoara, nu mai fac parte din lotul „şoimilor” pentru retur. Printre noutăţi sunt trei juniori împrumutaţi de la UTA: fundaşul Denis Dardai (născut 2001), mijlocaşul Raul Obrad (2000) şi atacantul Alex Nagy (2001).

Transferurile ceva mai importante sunt Andrei Banyoi, atacant de 18 ani cu juniorat la CFR Cluj, fost la Dacia Unirea Brăila, în Liga a II-a, unde şi-a trecut în cont şase reuşite (a marcat şi împotriva UTA-ei în 2017, în acel 4-3), care a cochetat şi cu lotul naţional sub 19 ani şi Florin Istrate, mijlocaş de 29 ani, ce are în carieră borne precum Alba Iulia, Rapid, ASA Tg. Mureş, Daco-Getica şi Aerostar Bacău.

Până la plecarea în cantonamentul de la Fuzesgyarmat, Ungaria (25 ianuarie-2 februarie), lipovanii se vor pregăti pe plan local, la o sală de forţă din Arad, iar în zilele următoare mai e aşteptat un junior ce joacă pe postul de mijlocaş central ofensiv. Odată cu această mutare e foarte posibil să se închidă campania de achiziţii. (foto: graiulsalajului.ro)

Facebook Comments