Lider cu o etapă înaintea finalului de campionat, Şoimii Lipova a pus deja şampania la rece, pentru a celebra, sâmbătă, câştigarea Ligii a IV-a. Victoria “şoimilor” de la Sîntana a clarificat în foarte mare măsură ecuaţia luptei pentru titlul de campioană a primului eşalon judeţean. Totuşi, formaţia pregătită de Flavius Sabău trebuie să rămână conectată şi concentrată pentru ultimul meci al sezonului, cel de pe teren propriu cu Păulişul (sâmbătă, ora 11, teren Şega), grupare de care Lipova trecea greu în tur, cu 1-0, printr-un gol marcat pe final, de Sergiu Popa. Dacă învinge sâmbătă dimineaţă, ceea ce e foarte probabil, Şoimii Lipova nu va mai fi interesată de rezultatul Crişului, având la egalitate de puncte avantajul meciurilor directe. “Îmi doresc, bineînţeles, un final triumfător de campionat. În mod normal, nu ar trebui să avem probleme sâmbătă. Câştigarea campionatului e o performanţă la care nu ştiu câţi visam. Nu speram chiar la un parcurs cu victorii pe linie în retur, dar jocul ne-a adus aici, în postura de a fi foarte aproape de a fi campioni. E meritul tuturor, al întregului colectiv, de la conducere până la ultimul jucător. De asemenea, un rol important îl au şi conducerea oraşului şi sponsorii, fără de care nu puteam ajunge aici. Sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat, înseamnă că nu am muncit degeaba ”, ne-a declarat Flavius Sabău.
Sabău: “Performanţă la care nu ştiu câţi visam”
În cazul iminentei victorii de sâmbătă, Şoimii Lipova va primi medaliile de campioană, urmând să se pregătească de barajul de promovare în Liga a III-a, programat tur-retur pe 17 şi 24 iunie, împotriva unei campioane din alt prim eşalon judeţean. Performanţă cu atât mai importantă cu cât Lipova a jucat meciurile de acasă din primăvară pe sinteticul de la Şega, fiind privată de terenul propriu şi de susţinerea suporterilor. “Sigur că nu vreau să ne oprim şi să ne bucurăm doar pentru campionat. Odată ajunşi aici, putem câştiga şi barajul, ar fi păcat să nu promovăm după un an atât de greu, în care ne-am luptat de la egal la egal cu cei de la Crişul. Am mare încredere în echipă, jucăm un fotbal bun, care îmi dă speranţe şi mă face să fiu optimist. Până la urmă sinteticul ne-a ajutat, nu ştiu încă dacă vom juca tot pe Şega şi barajul”, mai spune antrenorul Lipovei.
Cod roşu în iunie: vin finala Cupei şi barajul!
Gruparea de pe valea Mureşului face un sezon excelent, parcursul fără greşeală din retur, cu victorii pe linie, fiind dublat de un traseu de metronom şi în faza judeţeană a Cupei României, unde echipa s-a calificat în finală. Deţinătoare a trofeului, Şoimii Lipova a dispus în semifinale cu 1-0 de Frontiera Curtici, prin reuşita lui Paşcu, într-un meci care s-a jucat la Sîntana. În cealaltă semifinală, Unirea Sîntana a învins echipa de Liga a V-a CS Beliu, scor 3-0, joc disputat la Ineu. Finala judeţeană a Cupei se va disputa pe 11 iunie, de la ora 18, obiectivul “şoimilor” fiind de a cuceri pentru a treia oară la rând trofeul!
Stadionul, aproape de finalizare
“Cupa e un obiectiv pentru noi, iar finala nu ne va încurca în perspectiva barajului. Ba chiar mă bucur că avem continuitate în jocuri, dispunem de un lot suficient de numeros pentru a pregăti finala Cupei şi barajul. Băieţii vor rămâne conectaţi la ceea ce au de făcut, pentru că miza e foarte mare.” În altă ordine de idei, lucrările la stadionul din Lipova sunt în plină desfăşurare, în paralel cu performanţele echipei: “În august ar trebui să fie finalizată clădirea de la stadion, dar la gazon am înţeles că mai e de lucru, însămânţarea va mai dura ceva timp şi nu cred că în toamnă vom putea juca acolo. E foarte bine şi mă bucur că Lipova va avea un stadion modern, echipa merita asta!”, conchide Flavius Sabău.
Lipova se pregăteşte de sărbătoare: “Nu vrem să ne oprim aici!”
Facebook Comments
previous post