Lipova se apropie tot mai mult de obiectiv, Crişul riscă să piardă la „masa verde”!

by Sorin Haut

Şoimii Lipova a reuşit să câştige la limită derby-ul arădean al rundei a 13-a din „C8”, ce a ţinut capul de afiş în acest weekend. Lipovanii au obţinut o victorie preţioasă, graţie reuşitei semnate de David Pop, care a marcat cu capul, din şase metri, după o lovitură liberă executată excelent de Trip. Pecicanii au forţat egalarea, dar s-au lovit de o apărare exactă a Lipovei, care cu această victorie se apropie la doar două puncte de liderul Crişul. Un lider din Chişineu Criş care riscă să piardă la „masa verde” meciul de acasă cu penultima clasată, Progresul Ezeriş! Ca un făcut, după ce în tur s-a câştigat tot fără joc, tocmai pe motivul absenţei ambulanţei la stadion, roata s-a întors astăzi, iar doctorii nu au ajuns în timpul regulamentar la arena Crişului.

Victorie a „şoimilor”, în derby. Cermeiul a dat lovitura în Banat!

Arbitrii nu au mai dat drumul la joc, iar singura speranţă a formaţiei pregătite de „Ştili” Abrudean e ca meciul să fie reprogramat. Tot astăzi, Cermeiul a furnizat surpriza la Ghiroda, gol semnat de Radu Popa, în minutul 39, victorie importantă în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Pecica şi-a luat în mare măsură adio de la primele două locuri, ce duc la barajele de promovare în Liga a II-a, dar conjudeţenele Crişul şi Lipova sunt tot mai aproape de acest obiectiv.

Liga a III-a, seria 8, etapa a 13-a:

Fortuna Becicherecu Mic – ACS Poli Timişoara 0-1

Daminuță 65

CSC Dumbrăviţa – Avântul Periam 0-1

Fl. Tulcan 36

Crişul Chişineu Criş – Progresul Ezeriş, nedisputat
– gazdele nu au avut doi medici la stadion din motive de forță majoră.

Ghiroda şi Giarmata Vii – Gloria Lunca Teuz Cermei 0-1
Radu Popa 39

Progresul Pecica – Şoimii Lipova 0-1
David Pop 18

Clasament

Etapa următoare (2-3 aprilie):  Poli – Pecica, Lipova – Dumbrăvița, Periam – Ghiroda, Cermei – Chișineu-Criș, Ezeriș – Becicherecu.

Facebook Comments