28 mai 2016 – 16 septembrie 2022 este perioada în care Șoimii Lipova a petrecut-o în exilul provocat de construcția noului stadion din orașul de pe Mureș. „Alb-albaștrii” au jucat în acești ani la Pâncota, Zăbrani, la Arad, pe „Șega”, apoi pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, iar în partea a doua sezonului precedent și pe „Motorul”, din Aradul Nou. Vineri, de la ora 17, echipa pregătită de Adrian Abrudean revine cu mult entuziasm pe noua arenă din Lipova, unde se va afla față în față cu timișenii de la Avântul Periam, revelație a play-out-ului stagiunii trecute și învingătoare la Ineu, în startul actualei ediții de campionat. Așadar, noul stadion „Șoimii” din Lipova, cu 1520 de locuri, este pregătit de inaugurare, cu un gazon care în sfârșit arată așa cum și-au dorit gazdele. Președintele Radu Pop va primi, în cursul zilei de astăzi, comisia de omologare a arenei pentru o procedură ce ar trebui să fie de rutină. Compania Națională de Investiții a cheltuit 1,2 milioane de euro pentru a construi și dota arena din Lipova.
Revenind la disputa de mâine, contând pentru etapa a patra din C8, Lipova e a treia în serie, cu 6 puncte, după CSM Reșița, 9 puncte și Ghiroda și Giarmata Vii, tot 6 puncte, dar golaveraj mai bun. Periamul e pe 9, penultimul loc, cu 3 puncte adunate în cele trei runde de până acum. Momentul inaugurării noii arene trebuie marcat cu o victorie, iar lipovanii nu concep să scape victoria, mai ales că au ca obiectiv și în acest sezon play-off-ul. Timișenii nu au un start prea bun de campionat, așa că totul pare să le fie favorabil gazdelor.
Meciuri tari pentru restul echipelor arădene: avem duel județean, la Cermei!
Etapa a patra a seriei a opta din Liga a III-a la fotbal propune și alte meciuri interesante, cu reprezentante ale județului nostru în prim-plan. Crișul Chișineu Criș are un start modest de sezon și este obligată să se revanșeze în fața suporterilor în meciul de acasă, cu viceliderul din Ghiroda, meci ce se anunță foarte greu. Apoi, avem un derby județean deschis oricărui rezultat, între singura arădeană fără punct după trei etape, Gloria Cermei și nou promovata ACB Ineu, care se simte mai bine în deplasare decât acasă. În fine, Progresul Pecica pare să își fi revenit odată cu victoria în fața Cermeiului și abordează cu moral bun disputa din fieful liderului CSM Reșița, care runda trecută câștiga derby-ul cu Lipova. Rossonerii din Banat au punctaj maxim, iar Pecica tandemului Petcuț-Bozian a adunat patru puncte.
Liga a III-a, seria 8, etapa a patra:
Șoimii Lipova – Avântul Periam, vineri, ora 17
Crișul Chișineu Criș – Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, ora 17
Phoenix Buziaș – Pobeda Star Bișnov, vineri, ora 17
Gloria Lunca Teuz Cermei – ACB Ineu, sâmbătă, ora 17
CSM Reșița – Progresul Pecica, sâmbătă, ora 17.
Clasament