LIPOVA PLUSEAZA LA EXPERIENTA: TREI NOUTATI LA REUNIREA „SOIMILOR”

by Sorin Haut

După o binemeritată săptămână de pauză, nou-promovata în Liga a 4-a îşi reia astăzi pregătirea. Şoimii Lipova are programate antrenamente astăzi şi joi, iar sâmbătă cu începere de la ora 11 va disputa un prim meci amical, la Ineu. Au apărut deja şi primele noutăţi în lot, Marius Grad dorind să pluseze la experienţă: „În proporţie de 80 şi ceva la sută am bătut deja palma cu trei jucători. Este vorba despre un fundaş central şi doi atacanţi. Rămâne să mai aduc ceva jucători de sub 21 de ani, aici e mai greu, pentru că încă nu am găsit. Vor şi pleca câţiva dintre jucători, dar asta vom anunţa în câteva zile”, ne-a declarat antrenorul „şoimilor”, Marius Grad. Lipova va mai disputa în perioada următoare câteva meciuri amicale, până acum fiind perfectate două cu Păulişul, tur-retur şi unul cu Mailatul, până pe 10 august, data de începere a noului sezon, căutându-se şi alţi adversari disponibili.

Facebook Comments