Lipova nu a reușit surpriza și Poli merge mai departe în Cupă

by Sorin Haut

Șoimii Lipova a părăsit Cupa României la fotbal în turul 4, fiind învinsă astăzi de divizionara secundă ASU Poli Timișoara. Susținuți de peste 100 de fani veniți în Sânnicolau Mic cu zeci de mașini și păziți de forțe de ordine masate în jurul arenei „Banatul”, oaspeții s-au impus cu 2-1, însă după un meci cu destule emoții. Prima parte a fost destul de echilibrată, deși poliștii au dominat teritorial. Lipova a replicat tăios pe contraatac și putea da lovitura în minutul 43, când Trabalka, excelent angajat de Ban, a tras din 13 metri direct în portar. Iar în loc de 1-0 s-a făcut 0-1, chiar la ultima fază a mitanului, atunci când Buta a gafat monumental, oferindu-i practic mingea pe tavă lui Benzar, care nu putea rata.

Buta le-a făcut cadou timișorenilor, Trabalka a dat iluzia surprizei

Lipovanii au egalat în repriza a doua printr-un penalty scos de Bozian, faultat în careu de Murariu și transformat de Trabalka. Poli a revenit însă în atac și cu un sfert de oră înainte de final, Moțiu a înscris cu capul după centrarea ex-utistului Ursu. Lipova a ratat doua șanse bune de egalare, dar Bozian și Ban nu au găsit calea spre gol. S-a terminat 2-1 pentru Poli, care accede în următorul tur, fază în care intră în competiție și prim divizionarele, printre care și UTA. Nu s-au semnalat incidente, fanii celor de UTA fiind ocupați probabil cu pregătirile pentru meciul cu Rapid. Lipova iese onorabil din Cupă, dar se adună meciurile fără victorie, astfel că derby-ul de vineri din Liga 3, cu Crișul, este esențial.

Mai mulți arădeni, în afara arenei! Fără incidente pe Banatul – peste 100 de poliști la meci

De remarcat că la meciul de astăzi au fost în tribune doar vreo 70 de arădeni, ceva mai mulți fiind la gard, în jurul stadionului. Motivul e că accesul s-a făcut doar pe bază de dovadă a vaccinării sau cu teste Covid, iar cei mai mulți nu se încadrau sau chiar nu știau de aceste cerințe. Antrenorul Lipovei, Flavius Sabău a început partida de pe „Banatul” cu: Buta – Suslak, Polgar (min. 85, Dolga), A. Popa, Aldan, Gavrilă (min. 85, Brad), Salhi, Simion (min. 71, T. Bodri), Ban, Trabalka, Bozian (min. 85, Al. Haţegan).

Foto: Costel Șerban

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate