Lipova, debut cu Sebişul: “Să începem bine, obiectiv Top 5!”

by Sorin Haut

Şoimii Lipova a terminat pe locul 6 în seria a IV-a, la primul sezon de Liga III-a după trei decenii. Așteptările sunt ceva mai mari în noul campionat, dar va fi destul de greu ca trupa lui Flavius Sabău să se implice în lupta la vârf. Startul va fi important, iar el se va da în compania unei alte formații arădene, Național Sebiș. “Un debut de sezon destul de greu, dar sper să începem bine şi să prindem încredere. Sunt mulţumit de pregătire şi de cum a arătat echipa în amicale, am şi câştigat un prim joc oficial, în Cupa României. Seria nu e neapărat mai puternică, dar cu siguranţă e mai echilibrată, sunt vreo 8-10 echipe apropiate valoric, aşa că fiecare punct contează. Vrem să terminăm acolo sus, în primele 5 locuri, ăsta e obiectivul. Dintre arădene, cred că Sebişul poate emite pretenţii la promovare.” În ceea ce priveşte meciul cu Sebişul, programat vineri, ora 18, la Pâncota, “şoimii” vor să debuteze cu dreptul: “Ne aşteaptă 100% un meci greu, ei au cam aceeaşi echipă din campionatul trecut, acelaşi antrenor şi automat aceeaşi filosofie de joc. Vasiu şi Vasinc sunt accidentaţi şi nu pot evolua vineri, dar avem destule variante în lot, cei ce vor intra trebuie să îi înlocuiască cu brio. Vrem să câştigăm şi să începem cu dreptul”, mai spune Sabău.
Victorie în Cupă, urmează Cermeiul
Şoimii Lipova a avut parte, în turul 2 din Cupa României, de un meci ceva mai complicat decât se anticipa, pe terenul Zăbraniului, echipă aflată cu un eşalon mai jos. Totuşi, echipa pregătită de Flavius Sabău a controlat în mare parte jocul, conducând cu 2-0 prin dubla lui Sulea, din minutele 31 şi 85. Divizionara “C” a mai ratat şi un penalty în minutul 60, Trabalka luând la ţintă bara, dar pe final a tremurat, gazdele revenind prin golul lui Flavius Pavel, din minutul 89 şi bara lui Băd, din prelungiri. Lipova, care avansează în turul 3 al Cupei României, a început în formula: Filip – Iova, Calvin, Bercu, Burlă (46 M.Popa) – Poiană, S.Popa, Dobrean (46 D.Rusu), Filimon – Sulea, Trabalka (86 Paşcu).
Aproape de un duel cu UTA
Marţi, 28 august şi miercuri, 29 august, cu începere de la ora 17:30, va avea loc turul 3 al Cupei. FRF-ul a decis ca până la intrarea în întrecerea „KO” a UTA-ei (pe 12 septembrie), Aradul să mai rămână cu o singură reprezentantă. Așadar, Cermeiul şi Lipova se vor înfrunta miercurea viitoare: “Sincer, nu îmi doream să joc iar cu o echipă din judeţul nostru, dar dacă aşa s-a decis, ne conformăm. Va fi cu siguranţă un nou meci solicitant, disputat. Sper şi îmi doresc să mergem mai departe”, spune antrenorul Flavius Sabău.
Programul lipovanilor, în tur: Sebiș (acasă), Ocna Mureș (deplasare), Deva (a), Dumbrăvița (a), Galda (d), Cermei (a), Crișul (d), Lugoj (a), Hunedoara (d), Giarmata (a), Alba Iulia (d), Cugir (a), Reșița (d), Avrig (a), Ghiroda (d).

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate