Persoanele afectate de pandemia COVID-19, precum și personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081, anunță MInisterul Sănătății, conform antena3.ro.
În proiect, coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România, sunt implicați 40 de psihoterapeuţi voluntari.
Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice.
“A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
“Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major. În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate.
În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, președinte APCCR.
„Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea și ne-a pus la încercare pe toți – atât din punct de vedere profesional, cât și personal. În situația actuală sprijinul moral și emoțional este esențial, în special pentru cei mai afectați de această criză. Acest proiect răspunde unei nevoi reale a societății și de aceea ne-am mobilizat resursele punând, încă o dată, tehnologia în slujba binelui”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
Linie telefonică gratuită de suport psihologic pentru persoanele afectate de COVID-19
Facebook Comments