În weekend este programată etapa a doua a „Turneului de desemnare a campioanei județene”, titulatura al acestui mini-sezon al Ligii 4 Arad la fotbal. Puşi în faţa faptului împlinit, după ce FRF a schimbat regulile în timpul jocului, cei de la AJF trebuie să găsească locuri în calendar pentru etape intermediare, pentru a stabili până pe 8 mai campioana judeţeană. Practic, deşi a dat un exemplu pozitiv în ţară, fiind primul judeţ care a demarat chiar pe vechiul protocol medical noua stagiune a Ligii a IV-a, cu nouă echipe la start, Aradul a fost „pedepsit” într-un fel după anunţul federalilor, pentru că dacă ştiau de la început cum stau lucrurile, probabil că altfel se organiza campionatul.
Dar, trecând peste bătaia de joc la care e supus fotbalul mic, cel de nivel judeţean, iată cum arată runda a doua: UTA II – Unirea Sântana şi ACB Ineu – Păulișana Păuliș, ambele sâmbătă, de la ora 11, CS Socodor – Victoria Felnac, Șoimii Șimand – Victoria Zăbrani, ambele sâmbătă, ora 15. Frontiera Curtici stă. Vă reamintim că Şimandul, Ineul, Curticiul şi Sântana şi-au câştigat meciurile din prima rundă şi au trei puncte în clasament.