LIGA 2: UTA S-A IMPUS LA SUCEAVA, PÂNCOTA – DIN NOU SURCLASATĂ

by Sorin Haut

Etapa a doua a Ligii a II-a a consemnat prima victorie stagională pentru UTA. După egalul smuls cu emoţii pe teren propriu, în faţa vâlcenilor, alb-roşii s-au impus azi, la Suceava, scor 2-0, la capătul unui meci controlat destul de clar. Foresta s-a dovedit o adversară accesibilă pentru formaţia lui Roland Nagy, care a mai ratat şi alte câteva ocazii rarisime. UTA a deschis scorul în minutul 17, atunci când Man a pivotat excelent în careu şi a trimis imparabil, sub transversală, fructificând centrarea lui Strătilă, de pe partea dreaptă. Andor şi Man au trecut apoi pe lângă desprindere, arădenii reuşind totuşi, în minutul 31, al doilea gol prin acelaşi atacant, anulat însă pe motiv de ofsaid. Gazdele puteau egala în minutul 37, dar mingea trimisă cu capul de Matei a lovit transversala, salvându-l astfel pe Miron. Misiunea UTA-ei a fost şi mai uşoară din minutul 54, atunci când Avram a fost eliminat pentru al doilea galben, acesta lovindu-l cu cotul în plină figură pe Gligor.
Man şi Petre, marcatorii alb-roşilor pe “Areni”
În superioritate numerică, utiştii s-au jucat cu ocaziile, Strătilă şi Curtuiuş irosind în minutul 58 o dublă uriaşă ocazie, fază la care mijlocaşul arădean a scăpat singur cu portarul Niga, un adevărat salvator pentru gazde în disputa de astăzi. Ocaziile se puteau răzbuna în minutul 60, Dănilă, singur la opt metri, reluând slab cu capul. Conturile aveau să fie încheiate târziu, în minutul 88, atunci când nou intratul Adrian Petre a marcat cu un şut din careu, la colţul lung. În prelungiri, acelaşi atacant al UTA-ei a văzut al doilea galben şi a fost eliminat. Victorie meritată pentru UTA, care ajunge la cota 4 după două etape, urcând în plutonul fruntaş al seeriei. Nagy a început partida de pe “Areni” în formula: Miron – David, Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă (71 Costin), Chindriş, Jorza, Andor (64 Andor) – Man (78 Ad.Petre), Curtuiuş. În schimb, Şoimii Pâncota a fost din nou surclasată, previzibil în condiţiile în care s-a contat din nou pe o echipă de juniori din judeţ.
Pâncota a luat 7 de la Sepsi!
Meciul disputat la Şiria, teren omologat pentru Liga a II-a cu doar o zi înainte, a fost la discreţia totală a nou promovatei Sepsi Sfântu Gheorghe, care s-a impus cu 7-0, prin golurile marcate de Hadnagy 3 (1 pen.), Damian, Ene, Huiban şi Tofan. Fără antrenor şi cu doar o rezervă pe bancă, Pâncota a început în formula: Paşca – Ursoi, Tugulescu, Bogdan, Morschl – Dan (cpt.), Ştrengar, Dihel, Farcaş – Lung (65 Jurău), Covaci. Etapa a doua a mai consemnat rezultatele: CSM Rm.Vâlcea – ASU Poli 0-0, Chindia – CS Baloteşti 1-0, Dacia Unirea Brăila – Unirea Tărlungeni 2-0, Luceafărul Oradea – CS Afumaţi 1-0, CS Mioveni – Olimpia Satu Mare 1-0, Academica Clinceni – ACS Berceni 5-0 şi Metalul Reşiţa – Dunărea Călăraşi 0-4. Meciul FC Braşov – Juventus Bucureşti se joacă duminică, ora 11. În clasament, UTA e pe locul trei, cu patru puncte, în spatele celor de la Brăila şi Chindia, ambele cu şase puncte.

Facebook Comments