Vacanța UTA-ei se încheie mâine, 14 ianuarie, iar reunirea e programată la ora 14:00, la stadionul ”Motorul”, anunţă site-ul oficial al clubului, uta-arad.ro. Primele două zile sunt dedicate, pe lângă antrenamente și vizitelor medicale. Programul primei săptămâni se încheie cu un amical, sâmbătă, la ora 11, Gyuszi Balint își vede elevii la lucru în compania echipei Under 19 a UTA-ei.
Alte două jocuri de verificare sunt programate până când roș-albii pleacă în cantonamentul din Antalya: pe 25 ianuarie (ora 11) utiștii primesc vizita Progresului Pecica, iar pe 31 ianuarie (tot ora 11) e meci cu Crișul Chișineu Criș. Ambele jocuri sunt programate pe ”Motorul”. Apoi, utiştii vor juca patru amicale şi la Belek, în Turcia, în luna februarie.
UTA nu a oficializat, încă, vreun transfer în acest an, deşi reunirea se apropie cu paşi repezi, iar adversarele la promovare, în special Rapid şi Petrolul, anunţă achiziţii importante în lupta pentru promovare. Pe de altă parte, Gyuszi Balint declara încă de anul trecut că nu vor fi operate prea multe modificări în lot, mai ales că din iarnă revin şi accidentaţii.
Totuşi, e de aşteptat ca liderul Ligii a II-a să se întărească cu un fundaş lateral stânga, post deficitar în turul de campionat, încă un mijocaş ofensiv-atacant şi un fundaş central, după plecarea lui Şeroni. În următoarele ore putem avea primele noutăţi ale anului.