După o pauză de un an, baza sportivă Desavoia a găzduit o nouă ediție a Cupei Stelelor la minifotbal. La start s-au aliniat opt formații, împărțite în două grupe. În „careul de ași” am avut Flamura Roșie – Luciano 2-1, respectiv Stele Aradului – Costa Rica 2-3, la penalty-uri. Stelele au urcat pe ultima treaptă a podiumului, după 2-1 cu AC Luciano, iar trofeul a mers la Flamura Roșie, liderul la zi a Ligii DeSavoia, ediția 2021-2022. În finală, băieții lui Adi Puticiu au trecut cu 2-0 de Costa Rica, după reușitele semnate de Chepețan și Fabian. Flamura contat pe un lot format din: Robert Amariei – Robert Balint, Alexandru Chepețan, David Florea, Bogdan Fabian, Flavius Șandru, Sebastian Susan, Alex Mitrea, Cristian Bukva și Mario Bubuș.
La turneul organizat de Cristi Lăzău și Cristi Barna au luat parte şi fotbalişti arădeni cunoscuți, precum Darius Buia (Petrolul Ploiești), Cipri Rus sau Paul Copaci (Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Amir Jorza (CSM Reșița), Alex Nistor sau Ovidiu Pășcălău (Crișul), Bogdan Burlă sau Remus Avrămuțiu (Frontiera Curtici) sau Adrian Suslak (Lipova).