Sâmbătă, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad vor avea loc mai multe manifestări artistice şi comemorative, care vor începe la ora 13.00, cu o paradă a porturilor populare şi cu un spectacol artistic. La ora 16.00, vor avea loc comemorări cu depuneri de coroane la baza Statuii Libertăţii, monumentul maghiar din parc, dar şi la Arcul de Triumf, monumentul românesc. Un al doilea spectacol artistic va fi susţinut de la ora 18.00 de o trupă de dansuri din Ungaria.
Potrivit UDMR Arad, la manifestările de 15 Martie vor participa lideri locali ai comunităţii maghiare şi reprezentanţi ai Consulatului General al Ungariei de la Cluj-Napoca. Liderii centrali ai UDMR au fost invitaţi, însă aceştia nu au confirmat, fiind obişnuită prezenţa la Arad în 6 octombrie, când sunt comemoraţi 13 generali ucişi în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în memoria cărora a fost amplasată în Parcul Reconcilierii Statuia Libertăţii.
Liderii UDMR Arad spun că nu îşi doresc prezenţa reprezentanţilor Jobbik sau a altor extremişti la manifestări şi că vor ca sărbătoarea maghiarilor „să fie lipsită de incidente şi provocări”.
Începând cu 2005, când a fost finalizat, Parcul Reconcilierii Româno-Ungare a devenit locul în care comunitatea maghiară din judeţ îşi organizează sărbătorile sau îşi comemorează eroii. De-a lungul anilor, la multe dintre manifestări au participat şi extremişti de la Jobbik.