LIBERALUL RADU SCOROBETE, CONDAMNAT LA DOI ANI DE INCHISOARE

by Sida Voicu

Liberalul Radu Scorobete, preşedintele PNL Lipova, a fost condamnat, luni, la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins în flagrant în timp ce promitea anumite sume de bani unui poliţist, care ar fi trebuit să intervină pe lângă procurori, ca un client al liberalului să nu fie arestat. Conform sentinţei, Radu Scorobete a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al Oraşului Lipova, judeţul Arad sau Consiliul Local al comunei Şiştarovăţ, judeţul Arad, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Facebook Comments